9 Iunie 2015

Concurenta a castigat procesele cu Condmag si firmele care au trucat licitatii Transgaz



Consiliul Concurentei a castigat procesele cu companiile sanctionate pentru trucarea a doua licitatii organizate de Transgaz Medias (TGN), Inalta Curte de Casatie si Justitie confirmand irevocabil sanctiunile aplicate in 2012 firmelor TMUCB, Moldocor, Condmag (COMI) si Inspet.

Anterior, Curtea de Apel Bucuresti mentinuse decizia Consiliului Concurentei, motiv pentru care cele patru firme au formulat recursuri la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care le-a respins ca nefondate.

Autoritatea de reglementare in domeniul concurentei a sanctionat Condmag si Inspet pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale constand in participarea cu oferte trucate la procedura de achizitie publica "Racord gaze naturale Butimanu-Brazi pentru alimentarea cu gaze a centralei de Cogenerare Brazi", organizata de Transgaz in anul 2009.

Condmag a primit o amenda de 4,54 milioane lei (circa 4% din cifra de afaceri realizata in 2011.), iar Inspet cu 7,29 milioane lei (4% din afacerile din 2011). In cadrul aceleiasi in Moldocolor si TMUCB au fost amendate cu 2,23 milioane lei, respectiv 11,38 milioane lei pentru realizarea unei intelegeri in scopul participarii cu oferte trucate la procedura de achizitie publica "Conducta de transport gaze 20’’ Giurgiu Ruse", organizata in anul 2011.

Foto: Shutterstock / Lawyer signing



Citeste si