17 Iulie 2015

Practic Bucuresti si alte 14 firme se muta vineri de pe Rasdaq pe piata AeRO a BVB



Un numar de 15 companii cu o capitalizare cumulata de aproximativ 270 milioane lei (61 milioane euro), printre care si compania de inchirieri imobiliare Practic Bucuresti (PRBU), se transfera vineri pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in contextul desfiintarii Rasdaq in octombrie.

Cele 14 companii care trec pe AeRO alaturi de Practic Bucuresti sunt 24 Ianuarie (IANY), Admet (ADMY), BTT (BIBU), Complex Comet (COET), Comturist (COUT), Conex Prahova (COLK), Constructii Feroviare (CORO), Contactoare (CONQ), Emailul (EMAI), Poiana Brasov (POBR), Rombeton (ROBU), Sinterom (SIRM), Studioul Cinematografic Animafilm (ANIM) si Transtec (TRCS), se arata intr-un comunicat al BVB, citat de Mediafax.

Practic Bucuresti, cu un portofoliu semnificativ de imobile in sectorul 6 al Capitalei, are o capitalizare de 190 milioane de lei (43 milioane de euro), reprezentand 70% din totalul de 270 de milioane al celor 15 companii. Cel mai mare actionar al Practic este omul de afaceri Radu Dimofte, cu o participatie de 48,47%, urmat de I.B.T.C. Turks&Caicos, in timp ce restul de 19,37% se afla in posesia altor actionari.

Capitalizari de peste zece milioane de lei au si Emailul Medias, cu 21,2 milioane de lei, si SIFI Cluj Retail, cu 14,4 milioane de lei. SIFI Cluj Retail, activa in domeniile inchirierii de spatii comerciale si alimentatiei publice, este controlata de SIF Banat Crisana (SIF1) prin intermediul companiei SIF Imobiliare. Producatorul de vase emailate Emailul Medias este controlat de asociatia angajatilor, cu un pachet de 62% din actiuni, in timp ce SIF Transilvania (SIF3) are 28,93%.

Piata Rasdaq va fi desfiintata in luna octombrie. Companiile care nu se transfera pe piata reglementata sau pe sistemul alternativ vor fi delistate. In prezent, pe piata AeRO sunt admise la tranzactionare 115 companii, cu o capitalizare cumulata de 1,7 miliarde lei (386,3 milioane euro).

AeRO este segmentul dedicat actiunilor din cadrul sistemului alternativ de tranzactionare al BVB. Acesta este un segment de piata dedicat listarii companiilor la inceput de drum, pentru finantarea proiectelor, cresterea vizibilitatii si contributiei la dezvoltarea mediului de afaceri. Bazandu-se pe sistemul alternativ de tranzactionare al BVB, existent din 2010, piata AeRO, sub un concept reproiectat si reconstruit, a fost lansata pe 25 februarie 2015.



Citeste si