Fondul Proprietatea suspenda oferta de cumparare, din cauza scaderilor de pe burse

Fondul Proprietatea (FP) a suspendat, luni, procesul privind derularea ofertei publice de cumparare a actiunilor proprii in cadrul celui de-al saselea program de rascumparare de titluri, decizia fiind luata ca urmare a "ajustarilor majore recente a preturilor de pe piata de capital".

In cadrul acestei oferte, FP a anuntat intentia de a cumpara 430 de milioane de actiuni proprii, cu o valoare de piata de peste 300 de milioane de lei (69 milioane de euro) in ziua anuntului. De obicei, astfel de oferte presupun un pret mai ridicat decat cel din piata.

"Aceasta decizie este luata ca urmare a cresterii semnificative a volatilitatii pietelor financiare la nivel global care s-a manifestat dupa data la care a fost depusa cererea de aprobare a ofertei de
cumparare. Pentru a se asigura ca oferta de cumparare este evaluata la un pret adecvat in comparatie cu pretul de piata, in scopul maximizarii valorii pentru actionarii Fondului, administratorul Fondului va continua sa urmareasca indeaproape evolutiile pietei si este pregatit sa reinceapa acest proces in momentul in care conditiile de piata sunt mai favorabile", se arata intr-un raport transmis de FP Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

FP a depus luni cererea de suspendare a ofertei, dupa ce a transmis la 14 ianuarie ASF o solicitare de aprobare a ofertei. La momentul respecectiv, FP a informat ca asteapta ca aprobarea ASF sa fie primita in 10 zile lucratoare, iar ulterior sa fie anuntate detaliile, inclusiv pretul.

Fondul va relua va relua joi, 28 ianuarie, executia zilnica a programului de rascumparare in ceea ce priveste actiunile listate pe Bursa de Valori Bucuresti si GDR-urile listate pe London Stock Exchange, se mai arata in comunicatul transmis de FP.

Citeste si:
Promovări în echipa de management Fondul Proprietatea. Meyer rămâne...
Promovări în echipa de...

Fondul Proprietatea a inceput in septembrie cel de-al saselea program de rascumparare de actiuni, in cadrul caruia poate achizitiona aproape 8% din titluri. Perioada maxima de derulare a acestui program de rascumparare expira in data de 15 noiembrie 2016.

Actiunile Fondului Proprietatea (FP) se aflau luni in scadere cu 1,2% dupa primele tranzactii, in timp ce declinul inregistrat de la inceputul anului si pana la finele sedintei de vineri se situeaza la 9%.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri