Erste Group, proprietarul BCR in Romania, vinde o participatie de 30% din Erste Bank Ungaria catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si statul maghiar, prin societatea Corvinus, cu cate o cota de 15%, pentru suma de 77,78 miliarde forinti maghiari in total (circa 247 milioane euro), finalizarea tranzactiei fiind asteptata in toamna, insa dupa primirea tuturor aprobarilor necesare, a anuntat luni grupul austriac.

Contractul cadru a fost semnat luni de cele trei parti implicate, iar Erste Group va consolida baza de capital a Erste Bank Ungaria (EBU) inainte de finalizarea tranzactiei “pentru a permite in mod sustenabil bancii sa creasca creditarea economiei locale”, scrie News.ro.

Ungaria, BERD si Erste Group au semnat la 9 februarie 2015 un memorandum de intelegere, care a contribuit la sustinerea in crestere a creditarii. In cadrul acestei initiative, Erste Group, in prezent actionarul unic al EBU, a oferit Guvernului Ungariei si BERD o oportunitate de a investi in operatiunile pe care le detine in Ungaria.

“Prin aceasta tranzactie, cel mai important obiectiv al Guvernului Ungariei este stimularea cresterii, prin incurajarea creditarii si sustinerea contributiei sistemului bancar din Ungaria la dezvoltarea economiei printr-un context stabil”, a declarat ministrul Economiei Nationale din Ungaria Mihály Varga.

La randul sau, prim-vicepresedintele BERD, Phil Bennett, spune ca baza de capital mai solida va permite Erste Bank Ungaria sa-si implementeze planul de crestere, inclusiv in ceea ce priveste creditarea catre IMM-urile locale, contribuind astfel la imbunatatirea intermedierii financiare si sustinand economia reala.

Retail jobs

Pretul de achizitie de 77,78 miliarde forinti maghiari pentru participatia totala de 30% la Erste Bank Ungaria a fost negociat intre Erste Group si cei doi cumparatori pe baza metodelor de evaluare din piata, dupa ce a fost efectuata procedura de due diligence de catre auditori externi.

Ca urmare a majorarii de capital, pretul de achizitie este echivalentul unui multiplu de 1,1 al raportului dintre pret si valoarea contabila. “Decizia Erste Group de a invita statul ungar si BERD sa devina actionari minoritari in subsidiara noastra din Ungaria reflecta asteptarile noastre pozitive cu privire la continuarea dezvoltarii pietei bancare din Ungaria”, a afirmat presedintele Consiliului de Supraveghere al Erste Group, Friedrich Rodler.

Tranzactia, a carei finalizare este estimata pentru toamna, trebuire sa primeasca toate aprobarile necesare din partea autoritatilor de supraveghere si concurenta din Ungaria si Uniunea Europeana. Totodata, partile implicate trebuie sa indeplineasca anumite conditii, inclusiv incheierea de catre Erste Group a majorarii capitalului bancii din Ungaria.

Guvernul Ungariei a finalizat recent procesul legislativ privind reducerea taxei bancare in 2017, in conformitate cu Memorandumul de Intelegere. In baza drepturilor proportionale in calitate de actionari minoritari, Guvernul Ungariei si BERD vor putea sa numeasca fiecare cate un membru fara atributii executive in Consiliul Director al EBU si un membru in Consiliul de Supraveghere al bancii.

Citeste si:
eMAG, sprijinită cu 73 de milioane de Raiffeisen și BERD
eMAG, sprijinită cu 73 de...

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri