Hidroelectrica castiga noi procese cu traderii de energie si anunta profit in crestere la 10 luni

Curtea de Apel Bucuresti a respins irevocabil actiunile traderilor de energie impotriva Hidroelectrica si a dat castig Euro Insol (fostul administrator judiciar al Hidroelectrica) in toate actiunile formulate de traderi.

Instanta a respins toate cele trei recursuri formulate de traderul Energy Financing Team, de Alro Slatina (ALR)si de contractorul Andritz Hydro impotriva hotararilor prin care Tribunalul le-a respins cererile impotriva Hidroelectrica.

Prin decizia civila nr. 490/10.11.2016 pronuntata in dosarul 36781/3/2012* Curtea de Apel a respins de asemenea si recursul formulat de Alro impotriva sentintei nr.1041 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in 12 februarie 2016, prin care au fost respinse pretentiile de 129 milioane lei formulate impotriva Hidroelectrica de catre producatorul de aluminiu.

Litigiul a fost generat de seceta din 2011-2012, ca urmare a imposibilitatii Hidroelectrica, raportata la starea de forta majora in care se gasea, sa livreze intreaga cantitate de energie contractata, la un pret de 116 lei/mwh, cata vreme pretul de cost era de 184 lei/mwh iar pretul din piata era de 220 lei/mwh. Alro a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata in suma de 29.469lei.

Prin decizia civila nr. 492/10.11.2016 pronuntata in dosarul 37379/3/2012, instanta a respins recursul declarat de Energy Financing Team impotriva sentintei 1892/16.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, respingand pretentiile de 11,3 milioane lei formulate de EFT impotriva Hidroelectrica.

Citeste si:
Un nou scandal la Apele Române: Bani mutați pe spinarea companiilor...
Un nou scandal la Apele...

EFT a sustinut ca in anul 2011, atunci cand Hidroelectrica a activat clauza de forta majora pe toate contractele bilaterale din cauza unei secete cu efecte dezastruoase, producatorul nu i-ar fi livrat intreaga cantitate de energie electrica contractata, insa probele dosarului au relevat dimpotriva, ca in anul 2011 Hidroelectrica a livrat EFT o cantitate mai mare cu aproximativ 10% fata de cea datorata conform contractului RO22E. Traderul a fost obligat si la cheltuieli de judecata in recurs de 29.469 lei.

Curtea de Apel a mai respins respins si recursul Andritz Hydro impotriva sentintei 1042/12.02.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti. Prin sentinta mentionata, Tribunalul a respins pretentiile Andritz pentru lucrari suplimentare pretins efectuate in cadrul contractului de retehnologizare privind Portile de Fier II, Curtea de Apel mentinand acesta solutie. Andritz a fost obligata si la plata cheltuielilor de judecata de 29.469 lei.

Hidroelectrica si-a marit profitul 34% in primele 10 luni

Hidroelectrica estimeaza in luna octombrie 2016 un profit brut de 141 milioane lei, cu 85% mai mare fata de aceeasi perioada a anului 2015, si un profit estimat cumulat pe primele 10 luni ale anului 2016 de aproape 1,3 miliarde lei, reprezentand o crestere cu 34% fata de perioada similara a anului trecut.

Cifrele de afaceri pe primele 10 luni ale anilor 2015, respectiv 2016 sunt sensibil egale, insa, in luna octombrie 2016, vanzarile au crescut cu 26% fata de aceeasi luna a anului anterior.

Citeste si:
ING Bank anunță scăderea profitului, dar crește pe credite și...
ING Bank anunță o scădere...

Productia lunii octombrie 2016 de 1,3 TWh, determina la 10 luni un total de 14,4 TWh, fata de 13,7 TWh realizati in aceeasi perioada a anului 2015.

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-sef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri