Doi dintre membrii consiliului de administratie al producatorului de gaze Romgaz, inclusiv Virgil Metea, actualul director general al companiei, au fost revocati din functie, ca urmare a alegerii membrilor board-ului prin aplicarea procedurii votului cumulativ.

Al doilea membru revocat din functie este si Ecaterina Popescu. Acestia au fost inlocuiti cu Florin Razvan Stoicescu, partener la Musat si Asociatii, si de Florin Danut Buzatu, economist, fost director general la SAI Muntenia Invest, la propunerea Ministerului Energiei, conform News.ro

"Membrii consiliului de administratie care nu au fost reconfirmati ca urmare a aplicarii votului cumulativ in cadrul sedintei AGOA si care sunt revocati in conformitate cu prevederile art. 32 alin. 7 din O.U.G. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice sunt: Domnul Virgil - Marius Metea, Doamna Ecaterina Popescu", arata o decizie din cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor.

Noii membri ai consiliului de administratie, alesi prin vot cumulativ, sunt: Marius-Aristotel Jude, Dumitru Chisalita, Florin Danut Buzatu, Aurora Negrut, Florin-Razvan Stoicescu, Petrus Antonius Maria Jansen si Gabriel – Sebastian Tcaciuc.

Agentia de presa News.ro a scris recent ca Ministerul Energiei vrea sa schimbe consiliul de administratie al Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, si ca Virgil Metea este unul dintre membrii ce urmeaza sa fie inlocuiti. Pe ordinea de zi se afla si modificarea modului de calcul a coeficientilor de ponderare a criteriilor de performanta, precum si amendarea planului de administrare in acest sens, subiectul insa nu a fost aprobat.

Citeste si:
Romgaz cumpara 20% din producatorul grec Gastrade
Romgaz plateste 12,5 mil....

Pana in prezent, Ministerul Energiei a propus metoda votului cumulativ doar la Oil Terminal Constanta si la Romgaz. Ministerul Energiei detine cele mai bogate si profitabile companii ale statului, intre care se numara Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz.

Profitul net al Romgaz a scazut cu aproape 27% in primele noua luni ale acestui an, pana la 713,7 milioane lei, in timp ce cifra de afaceri a scazut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producatorului fiind afectata de scaderea consumului de gaze.

Productia de gaze a companiei a scazut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, fata de 4,13 miliarde metri cubi in primele noua luni ale anului trecut. La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajati, mai putini cu 1,6% fata de perioada similara a anului trecut.

Compania Romgaz, controlata de stat, alaturi de OMV Petrom, controlata de grupul austriac OMV, concentreaza aproape toata productia de gaze naturale a Romaniei. Actiunile companiei se tranzactioneaza pe piata Bursei de Valori din Bucuresti (BVB) si a Bursei din Londra (LSE). Actionar principal este statul roman, cu o participatie de 70%. Compania are in prezent o valoare de piata de 9,3 miliarde lei, echivalentul a 2,1 miliarde euro.

Citeste si:
Angajatii de la Energie nu si-au primit salariile: care ar fi motivul
Angajatii Ministerului...

Sursa foto: Shutterstock/ CHOATphotographer

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Cati bani vor pune pe masa companiile de pe bursa in 2020