16 Decembrie 2016

Fed majoreaza dobanda cheie pentru prima data in ultimul an. Yellen vorbeste despre un nor de incertitudini dupa alegerea lui Trump



Federa Reserve, banca centrala americana, a majorat in sedinta de miercuri dobanzile cu un sfert de punct procentual, prima decizie de acest fel din ultimul an, in linie cu asteptarile pietei, relateaza Reuters.

Ratele de dobanda au urcat de la 0,25-0,5% pana la 0,5-0,75%. Ultima majorare a dobanzilor a fost decisa in decembrie 2015. Intr-o conferinta de presa tinuta dupa anuntarea deciziei, presedintele Fed, Janet Yellen, a declarat ca alegerea lui Donald Trump in functia de presedinte al SUA a pus banca centrala americana intr-un "nor de incertitudini" si i-a facut pe unii membrii ai conducerii institutiei sa isi schimbe estimarile privind evolutia economiei, conform News.ro.

"La sedinta FOMC (comitetul care ia deciziile de politica monetara n.r.), participantii au admis ca exista o mare nesiguranta privind modul in care politicile economice s-ar putea schimba si asupra efectului pe care aceste politici le-ar putea avea asupra economiei", a spus Yellen. Desi Trump isi va prelua mandatul abia peste o luna, unii membri ai conducerii Federal Reserve au inceput sa isi schimbe prognozele legate de politica fiscala din perioada urmatoare.

Trump a criticat-o pe Janet Yellen in timpul campaniei eleectorale si a sugerat ca o va inlocui dupa ce acesteia ii va expira mandatul, in 2018. Presedintele ales al SUA a promis, in timpul campaniei, ca va reduce impozitele si va creste investitiile in infrastructura, o politica care ar putea avea ca efect accelerarea inflatiei.

in cazul in care aceste estimari se confirma, exista sanse mari ca Federl reserve sa majoreze si mai mult dobanzile, astfel ca investitiile in active americane ar putea deveni mai atractive pentru investitori decat cele in state emergente. O astfel de reorientare a investitorilor ar slabi economiile emergente, spun analistii.



Citeste si