17 Februarie 2017

Prima delistare de pe AeRO: oferta publica de preluare a Sameday Courier s-a incheiat



Oferta publica de preluare a Sameday Courier s-a incheiat cu succes, dupa ce actionarii Octavian Badescu si Lucian Baltaru au reusit achizitionarea a 35.472 actiuni la pretul de 10 lei, depasind astfel pragul minim necesar de 95% din numarul total de actiuni al companiei.

Sameday Courier a fost prima companie romaneasca listata pe piata AeRO a BVB si prima companie de curierat prezenta pe bursa romaneasca. Conform informatiilor din prospectul de oferta, Octavian Badescu si Lucian Baltaru intentioneaza sa redevina singurii actionari ai companiei, acest lucru urmand a se realiza odata cu finalizarea unei proceduri de „squeeze-out”.

Octavian Badescu detine in acest moment peste 68 % din actiunile companiei Sameday Courier,

„Dupa doi ani de prezenta pe bursa, putem spune ca obiectivele noastre au fost indeplinite: obtinerea unei valori obiective, „de piata“, a companiei, cresterea vizibilitatii, a credibilitatii, motivarea fondatorilor, responsabilizarea managementului si a angajatilor”, a declarat fondatorul comapaniei, Octavian Badescu.

Capitalizarea companiei a ajuns la 10 milioane de lei, actionarii primind cate 10 lei pentru fiecare actiune detinuta, in conditiile in care in momentul listarii, in luna februarie 2015, compania intrase pe piata secundara a bursei la un pret de 7,5 lei pentru o actiune.



Citeste si