Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, nu mai are sanse sa se listeze anul acesta, a anuntat, luni, Andreea Lambru, numita recent presedinte al consiliului de supraveghere al societatii. Tot luni, Remus Borza a declarat ca statul poate obtine peste un miliard de euro din vanzarea pachetului de 15% din actiunile companiei.

”E vorba de reluarea unei proceduri (de listare, n.r.), de schimbarea unei hotarari de Guvern pe care Ministerul Energiei, impreuna cu consortiul, o elaboreaza, in momentul acela putem vorbi despre reluarea procedurii de listare in noile conditii”, a spus Lambru, care, intrebata daca mai vede posibila listarea in acest an a raspuns ca nu, potrivit News.ro.

Ea a mai precizat ca Hidroelectrica are suficienti bani pentru investitii.

La randul sau, avocatul Remus Borza, fostul administrator judiciar al societatii, a declarat luni ca Hidroelectrica ar putea obtine 1 miliard euro din listarea pe bursa a companiei, iar banii ar trebui sa intre in bugetul de stat.

Daca este sa facem listarea, care este un moment de rascruce pentru Hidroelectrica, nu exista o favorabilitate mai mare pentru Hidroelectrica si n-a existat niciodata cum exista astazi. Hidroelectrica poate fi listata la un multiplu EBITDA de 15-20 de ori. Asta inseamna o valoare a companiei intre 7,5 si 10 miliarde euro. Inseamna ca, la o listare de 15%, anul acesta in conturile Hidroelectrica sau in trezoreria Ministerului de Finante poate sa mai intre un miliard de euro

Remus Borza

De asemenea, el considera ca producatorul de energie ar trebui sa dea dividende de 50-60% din profitul net realizat anul trecut, si nu de 90% cum a decis Guvernul in ceea ce priveste companiile de stat.

Hidroelectrica are acum rezerve de 2,2 milioane lei, adica 500 milioane euro cash in depozite bancare, afirma Borza.

”Noi ne-am indeplinit obligatiile in ceea ce priveste listarea. Am intocmit si intocmim toate lucrarile solicitate ori de cate ori este nevoie. Lucram la documentatia necesara listarii inca de cand compania era in insolventa. Statul va lista un pachet de 15%, plus alte 5% de la Fondul Proprietatea, care vrea sa isi vanda o parte din actiunile detinute”, a spus Ovidiu Agliceru, directorul general al companiei, intr-un interviu pentru News.ro.

Un impediment in calea listarii il constituie insa investitiile nerentabile, unele incepute inainte de 1989.

Investitiile nerentabile reprezinta una din cauzele intrarii companiei in insolventa. Ne referim la 17 obiective de investitii cu functiuni complexe a caror rol principal nu este productia de energie electrica. Pentru a fi finalizate, ar trebui ca Hidroelectrica sa investeasca inca 2 miliarde de euro. Acestea nu pot fi continuate de Hidroelectrica, pentru ca nu sunt profitabile, nu pot fi amortizate si in situtia in care vor fi continuate de noi ar diminua cu cele 2 miliarde de euro valoarea societatii la listare

Ovidiu Agliceru

De asemenea, directorul general al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, spunea recent ca listarea pe bursa in acest an a producatorul de energie Hidroelectrica ar fi un miracol, in conditiile in care numirea unui consiliu provizoriu va intarzia semnificativ acest proces.

Hidroelectrica acopera in prezent 32 de judete si are o pondere de 30-31% din productia de energie electrica la nivelul tarii.

Societatea are sapte sucursale si o putere instalata de 6.442 MW.

Hidroelectrica a incheiat primul trimestru cu un profit brut de 482 milioane lei, cel mai mare castig trimestrial obtinut pana acum de companie, cu 100 milioane lei mai mare fata de perioada similara a anului trecut, a declarat intr-un interviu pentru News.ro directorul general al companiei, Ovidiu Agliceru.

Pentru intregul an 2017, Hidroelectria si-a propus sa obtina un profit brut de 1,2 miliarde de lei, la venituri de 3,1 miliarde lei.

In 2016, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,3 miliarde lei si un profit brut de 1,5 miliarde lei.

Compania si-a planificat pentru acest an o productie de 14,5 TWh, fata de anul trecut, cand a realizat o productie de 17,6 TWh.

Hidroelectrica s-a aflat in insolventa in perioada iunie 2012 - iunie 2016, timp in care a reziliat toate cele 11 contracte cu asa numitii "baieti destepti", un mecanism de privatizare a profitului demarat in 2004 si care a prejudiciat compania cu circa 1,1 miliarde de euro doar in perioada 2006-2012, potrivit calculelor fostului administrator judiciar, Euro Insol.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri