Economisirea si investitiile ar trebui sa fie promovate la nivelul intregii populatii din Romania, fiind necesar un proiect in acest sens pe modelul “Prima Casa”, a declarat Lucian Anghel (foto), presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB), prezent luni la un eveniment de promovare al pietei, desfasurat la Mall-ul Promenada din Bucuresti.

“Cred ca ar trebui sa avem ‘Prima Investitie’ asa cum avem deja programele ‘Prima Casa’ sau ‘Prima Masina’. Putini oameni stiu daca daca ar fi investit in 2012 circa 100 de euro pe bursa, in prezent ar fi avut peste 200 de euro mizand pe principalele companii romanesti listate. Am lansat un apel public de inscriere a proiectelor in domeniul educatiei financiare, iar pana acum am primit 20 de aplicatii. Odata acceptate, aceste initiative vor fi incluse in proiectul Zilei Nationale a Investitiilor avand ca tinta finala cresterea gradului de educatie financiara”, a mentionat Anghel, in fata celor aproximativ 100 de persoane prezente luni dimineata, la editia din acest an a targului “Banii Tai Expo”.

La eveniment au fost prezenti brokeri, administratori de fonduri de investitii si ai fondurilor de pensii, publicul avand posibilitatea de a primi consultanta financiara si de a participa la seminarii gratuite de educatie financiara.

“Am propus sa avem Ziua Nationala a Investitiilor si vrem chiar sa avem o lege in acest sens. Suntem convinsi ca educatia economica si cultura financiara fac parte din cultura, in general”, a mentionat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti au lansat recent o petitie prin care romanii vor putea sa sustina instituirea Zilei Nationale a Investitiilor. BVB a lansat luni si o carte care contine povestile a 10 investitori din piata de capital romaneasca.

Citeste si:
[INFOGRAFIC] Bursa romaneasca a recuperat toate pierderile din...
INFOGRAFIC Bursa romaneasca...

Romania se afla pe ultimul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste educatia financiara, un stiudul al Standard&Poors aratand ca doar 21% din populatie are cunostinte financiare minime.

Sursa foto: BVB

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
[Infografic] Zile decisive pentru Ludwik Sobolewski. Cifrele sefului bursei