“Fondul Proprietatea este consternat de adoptarea, ieri, de catre Camera Deputatilor a unor amendamente la OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa, care excepteaza peste 100 de companii de stat de la aplicarea acestei legi, golind-o practic de continut si facand-o inaplicabila”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa al Fondul Proprietatea.

In forma actuala, pe lista companiilor exceptate se afla nume precum Romgaz, Hidroelectrica, Conpet, Tarom, Santierul Naval Mangalia, CN Aeroporturi Bucuresti, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica sau Posta Romana.

„Daca anul 2017 a fost un an dificil, marcat de incalcari flagrante, abuzuri si atacuri sistematice impotriva guvernantei corporative, ieri a fost de departe cea mai neagra zi din istoria guvernantei corporative in Romania. Amendamentele adoptate reprezinta un urias pas inapoi in timp pentru companiile de stat si Romania, iar riscurile de coruptie si deteriorare a integritatii la nivelul acestor companii cresc dramatic. Este extrem de trist sa vedem cum initiative care au avut un impact pozitiv demonstrat, precum legislatia guvernantei corporative, sunt practic demolate de majoritatea parlamentara intr-un ritm accelerat, propagand astfel un semnal extrem de negativ in randul investitorilor locali si internationali”, a declarat Greg Koniecnzy, CEO si Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

„In mod evident nu au fost luate in consideratie deloc implicatiile complexe pe care aceste modificari le vor avea asupra pietei locale de capital si bunastarii companiilor de stat. Modificarile vizeaza clar intentia de a proteja si imbogati cativa privilegiati in detrimentul si pe cheltuiala majoritatii romanilor”, a mai adaugat Johan Meyer, Co-CEO si Co-Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Klaus Iohannis trebuie sa...
Citeste si: Iohannis trebuie sa promulge legea prin care i se reduc atributiile

Potrivit oficialilor FP, implicatiile amendamentelor votate miercuri includ printre altele:

  • eliminarea obligatiei numirii de manageri profesionisti si independenti politic in conducerea executiva si Consiliile de Administratie ale companiilor de stat;
  • eliminarea obligatiei companiilor de stat privind raportarea publica si transparenta a situatiilor financiare anuale si semestriale;
  • eliminarea obligatiei de a publica identitatea, experienta profesionala si remuneratia managerilor din conducerea companiilor de stat;
  • eliminarea posibilitatii actionarilor minoritari de a numi membri in Consiliile de Administratie din cadrul companiilor de stat si ingradirea accesul acestora la informatii din cadrul companiei;
  • eliminarea obligatiei companiilor de a publica in mod transparent hotararile adoptate de catre actionari pe website-urile companiilor.