24 Ianuarie 2018

Adrian Tanase, avizat de ASF la sefia Bursei de Valori Bucuresti



Autoritatea de Supraveghere Financiara a avizat, in sedinta de astazi, numirea lui Adrian Tanase in functia de director general al Bursei de Valori Bucuresti, conform comunicatului ASF. In aceeasi sedinta a fost avizat si Dan Paul in consiliul de supraveghere al SIF Transilvania.

In luna decembrie, consiliul de administratie al Bursei de Valori l-a numit pe Adrian Tanase in functia de director general, pentru un mandat de patru ani.

Adrian Tanase a fost Chief Investment Officer la NN Pensii, cel mai mare administrator de active financiare din piata de capital locala. Acesta a fost inca de la lansarea, in anul 2008, a fondului de pensii ING, implicat in administrarea activelor de catre prima entitate de la Pilonul II.

Mandatul de director general interimar al lui Marius-Alin Barbu inceteaza la data la care numirea lui Tanase, in calitate de director general al BVB, este aprobata de catre ASF. Barbu va reveni la functia de director general adjunct.

Tanase s-a alaturat echipei ING in 2006, initial ca responsabil cu administrarea portofoliului de actiuni pentru ING Asigurari de Viata, iar in perioada 2008-2010 a detinut pozitia de manager de portofoliu in cadrul ING Investment Management Romania. Ulterior, a preluat mandatul de Director General al ING Investment Management Romania, pe care l-a detinut pana la numirea ca director de investitii. In aceasta calitate, responsabilitatile sale au fost legate in principal de coordonarea investitiilor romanesti ale fondurilor ING domiciliate in Luxemburg si de dezvoltarea activitatii companiei.

Adrian Tanase este absolvent al Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti si detine o certificare CFA din 2009.



Citeste si