Producatorul de gaze naturale Romgaz Medias (SNG) a afisat un profit net in crestere cu 82,4% anul trecut, 2017 fiind cel mai bun an inregistrat de companie de la listarea la Bursa de Valori Bucuresti si London Stock Exchange (LSE).

"In T4 am inregistrat un profit net de 684,22 milioane lei, in crestere cu 120,10% fata de aceeasi perioada a anului anterior (T4 2016) si cu 116,4% mai mare fata de trimestrul anterior (T3 2017). Un efect semnificativ l-a avut finalizarea in T4 2017 a unei inspectii fiscale privind accizele, care a dus la inregistrarea unui venit si a unei creante fata de bugetul de stat in valoare de 244,38 milioane lei. Marja profitului net in T4 a fost de 50,9% si marja EBIT (profitul inainte de taxe, n.r.) s-a situat la nivelul de 58,8%, cu mult peste valorile inregistrate in T4 2016 si T3 2017", se mentioneaza intr-un comunicat Romgaz, citat de Agerpres.

Potrivit Raportului anual preliminar al companiei, productia de gaze naturale a fost de 5,158 miliarde mc, cu 939 milioane mc mai mare decat productia realizata in 2016 (+22,2%), cresterea fiind stimulata de temperaturile mai scazute de la inceputul anului 2017 si de cresterea cererii de gaze pentru producerea de energie electrica.

Livrarile de gaze proprii au fost mai mari in anul 2017 fata de anul precedent cu 32,7%.

Veniturile din inmagazinarea gazelor naturale au crescut cu 46,44%, fiind estimate la 505,76 milioane de lei, ca urmare a vanzarii, in anul 2017, a unei cantitati de gaze proprii din depozite mai mari cu 56,4%.

Cantitatea de energie electrica produsa de Romgaz in 2017 a crescut cu 14,5% si este in stransa legatura cu productia redusa din surse hidro si regenerabile, precum si cu perioada de canicula prelungita, cu programul de reparatii si mentenanta a unor grupuri termo si indisponibilizarea unor capacitati de productie din zona termo si nuclear.

Veniturile din vanzarea de energie electrica au atins valoarea de 464,17 milioane de lei, in crestere cu 38% fata de anul 2016. Cota de piata a productiei de energie electrica a fost de 2,95%, conform informatiilor Transelectrica.

In anul 2017, Romgaz a realizat investitii in valoare de 781,77 milioane lei, in crestere cu 57,07% fata de nivelul realizat in anul precedent.

Cifra de afaceri estimata a companiei se ridica la 4,59 miliarde de lei, comparativ cu 3,41 miliarde de lei in anul 2016.

"Cresterea cifrei de afaceri provine din majorarea cu 32,6% a veniturilor din vanzarea gazelor naturale, atat a celor din productia Romgaz, cat si a celor achizitionate in vederea revanzarii si din asocieri, precum si din majorarea veniturilor din vanzarea de energie electrica (38%) si servicii de inmagazinare gaze in depozite (46,44%)", se mai arata in comunicatul transmis BVB.

In anul 2017, costul marfurilor vandute a crescut cu 22,49%, ca urmare a majorarii cu 172,81% a costului gazelor marfa vandute, datorita unor cantitati mai mari cu 233% de gaze marfa vandute din import si din productia interna. Costurile generate de dezechilibrele negative pe piata de echilibrare a energiei electrice au scazut cu 66,1%.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu 13% fata de anul 2016 iar cheltuielile de explorare au inregistrat o scadere de 45,89% fata de anul precedent datorita unei valori mai scazute a proiectelor de explorare la care s-a renuntat in cursul anului 2017.

Capitalurile proprii ale societatii s-au diminuat cu 3,63% (351,72 milioane de lei) fata de finalul anului 2016, datorita repartizarii catre actionari, sub forma de dividende, a rezultatului anului 2016 si a unei parti din rezultatul obtinut in anii anteriori. In anul 2017 a avut loc o distribuire suplimentara de dividende din rezervele societatii.

Datoriile comerciale si alte datorii au crescut, la 31 decembrie 2017 fata de anul precedent, cu 12,47%, ca urmare a majorarii productiei de gaze in ultimul trimestru al anului 2017 fata de aceeasi perioada a anului trecut, care a generat o crestere a datoriei cu redeventa petroliera la finalul anului 2017 fata de 2016, precum si ca urmare a majorarii cantitatilor de gaze livrate si a veniturilor din vanzarea gazelor, care a dus la datorii mai mari cu impozitul pe venitul suplimentar obtinut in urma dereglementarii preturilor din sectorul de gaze naturale si datorii mai mari cu TV.

Romgaz S.A. este cel mai mare producator si principal furnizor de gaze naturale in Romania, principalele segmente ale activitatii sale fiind explorarea, productia de gaze naturale si furnizarea de gaze naturale, inmagazinarea de gaze si producerea de energie electrica.

Statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 70% din actiunile companiei.

Sursa foto: Compania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri