13 Iulie 2018

Alro micosreaza pretul in SPO si anunta discount pentru tot retail-ul



Alro Slatina (ALR) a publicat joi, dupa inchiderea bursei, un amendament la Prospectul ofertei publice secundare (SPO), reducand pretul maxim de oferta de la 6,18 lei la 4 lei/actiune si oferind investitorilor de retail discount de 7% fata de pretul final indiferent de ziua in care vor realiza subscrierile. Masura vine cel mai probabil in conditiile in care subscrierile trimise de micii investiori nu au depasit 11% din transa pe care o aveau alocata la aproape o saptamana de la startul ofertei.

De asemenea, Alro a prelungit si perioada ofertei, astfel ca subscrierile vor putea sa fie facute pana la data de 19 iulie inclusiv, desi initial oferta era programata sa se inchida pe 16 iulie. Noul interval de pret al SPO-ului Alro este de 3,5 – 4 lei.

“Investitorii de retail trebuie sa subscrie pentru actiunile oferite la pretul fix de 4 lei (limita superioara a intervalului de pret). Investitorii de retail au dreptul la o reducere de 7% din pretul de oferta pentru subscrierile facute in mod valabil pe toata durata perioadei de oferta (2 iulie 2018 – 19 iulie 2018)”, se mentioneaza in amendamentul Prospectului.

Anterior acestui amendament, micii investitori puteau subscrie doar la pretul maxim de 6,18 lei, care la momentul anuntului era cu 71% peste nivelul inregistrat in piata.

In amendamentul Prospectului se mentioneaza si posibilitatea retragerii subscrierilor, investitorii de retail avand doua zile lucratoare (de la publicarea amendamentului) pentru a face acest lucru.

Investitorii de retail care au subscris la vechiul pret (6,18 lei/actiune) vor putea folosi suma egala cu produsul dintre [i] numarul de actiuni oferite subscrise initial si [ii] diferenta dintre pretul de 6,18 lei pe actiune oferita si limita superioara a intervalului de pret pe actiune oferita pentru a face o noua subscriere. In schimb, investitorii care nu vor mai realiza o subscriere conform procedurii mentionate mai sus, vor primi diferenta dintre pretul de 6,18 lei si pretul final de oferta in termen de 5 zile lucratoare de la inchiderea SPO-ului.

Oferta Alro este structurata in doua transe: prima transa reprezinta 85% (326.222.469) din numarul initial de actiuni oferite, aceasta fiind adresata investitorilor institutionali; cea de-a doua transa se adreseaza investitorilor de retail si reprezinta 15% (57.568.671) din numarul total de actiuni oferite.

In oferta Alro, la vanzare se afla grupul rus Vimetco si compania afiliata Conef.



Citeste si