3 Octombrie 2018

Depozitarul Central va elibera gratuit extrase de cont



Depozitarul Central va elibera gratuit extrase de cont detinatorilor de instrumente financiare prezenti la sediul institutiei, in data de 3 octombrie 2018. Institutia se alatura astfel evenimentului “World Investor Week” organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiara, la initiativa Organizatiei Internationale a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO) si continua astfel demersul de promovare a serviciilor financiare menite sa conduca la cresterea gradului de informare a detinatorilor de actiuni.

"Un domeniu intr-o dinamica ascendenta, asa cum este piata de capital romaneasca in acest moment, este cea mai puternica motivatie a echipei Depozitarului Central pentru a saluta, sustine si participa activ in cadrul acestui eveniment. Astfel, miercuri, 3 octombrie 2018, intre orele 9.00-16.30, Depozitarul Central va oferi extrase de cont celor interesati sa afle daca au detineri in cadrul companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti. Documentele se elibereaza in mod absolut gratuit pe parcursul intregii zile, exclusiv celor care vor avea asupra lor un act de identitate in original", a declarat Silvia Buicanescu, director general al Depozitarului Central.

Pentru a intra in posesia extrasului de cont, doritorii trebuie sa se prezinte personal la sediul institutiei din Bdul Carol 34-36, sector 2, Bucuresti, in intervalul orar 9.00-16.30, cu un act de identitate in original.

Cititi mai mult despre activitatea Depozitarului Central



Citeste si