Trei noi companii romanesti ar putea sa se listeze lunile viitoare pe AeRO, piata administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Pe lista se afla importatorul de telefoane mobile si gadgeturi iHunt Technology, firma de securitate informatica Safetech Innovations si o companie ce activeaza in piata ingrasamintelor, potrivit unor informatii din piata.

Update: Pe lista companiilor care ar putea sa se listeze anul acesta pe AeRO se afla si Centrul European de Despagubiri (CEDE), firma controlata de polonezii de la EUCO, companie specializata in recuperarea daunelor din asigurari.

Dintre cele trei, cele mai avansate discutii sunt in cazul iHunt Technology. Compania a avut in 2017 afaceri de 24 mil. lei si un profit net de 2,1 mil. lei. Infiintata in 2015, iHunt Technology este importator direct de telefoane mobile, accesorii si gadgeturi din China, avand ca tinta sa devina cel mai mare importator direct de telefoane mobile chinezesti din Romania. iHunt produce telefoane sub brand propriu in mai multe fabrici, in functie de ofertele, capacitatile si serviciile acestora.

iHunt este una din cele 15 finaliste ale celei de-a doua editii Made in Romania – 15 Companii unice pentru cresterea economiei romanesti, organizata de Bursa de Valori Bucuresti.

Safetech Innovations este o companie din Bucuresti, fondata in 2011 de o echipa de experti in securitatea si tehnologia informatiilor. Safetech vrea sa stranga capital pentru dezvoltarea companiei, una dintre optiunile luate in considerare fiind o listare pe AeRO printr-un IPO sau ca urmare a unui plasament privat. Daca s-ar realiza, actualii actionari ar vinde un pachet minoritar din companie, insa acestia nu au luat inca o hotarare in acest sens, o decizie clara urmand sa fie luata in 2019.

Consultantii de la KPMG...
Citeste si: Consultantii de la KPMG lanseaza Ghidul Listarii la BVB

Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, Safetech a incheiat anul 2017 cu afaceri de 8 mil. lei si un profit net de 0,68 mil. lei.

Tot anul acesta, pe AeRO ar putea sa se listeze si o companie din piata de ingrasaminte. Daca ar veni pe bursa, aceasta ar urma sa fie prima companie nou-listata din sectorul agricol, dupa fostele ‘agromecuri’ listate in anii ’90 pe defuncta piata Rasdaq.

Administrata de Bursa de Valori Bucuresti, piata AeRO se adreseaza startup-urilor si IMM-urilor care cauta finantare si care nu sunt inca pregatite sa se listeze in prima liga a bursei romanesti. Bittnet Systems este cea mai de succes companie de pe AeRO, firma ajungand sa valoreze in prezent 58 mil. lei, dupa ce, in prima zi pe bursa, aceasta avea o capitalizare de 7,9 mil. lei. Bittnet ar putea sa se listeze anul acesta in piata principala a Bursei de Valori Bucuresti.

Investitorii cu nervi tari de...
Citeste si: Cati bani au facut in ultimii 10 ani romanii care au rezistat pe bursa

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »



Citeste si
Transgaz tine de bani si vrea sa distribuie doar jumatate din profit