25 Aprilie 2019

Actionarii Transgaz resping ambele propuneri pentru dividende



Adunarea Actionarilor Transgaz (TGN) a respins atat propunerea de dividende facuta de Ministerul Economiei, cat si cea inaintata de administratorii companiei.

In AGA din 24 aprilie, actionarii Transgaz au avut de ales intre propunerea distributiei unui dividend de 37,89 lei/actiune, facuta de statul roman, si propunerea distributiei unui dividend de 21,66 lei/actiune, facuta de Consiliul de Administratie al societatii.

Ambele propuneri au fost respinse, desi statul roman controleaza 58,5% din companie prin intermediul Ministerului Economiei.

Actionarii Transgaz au solicitat convocarea in regim de urgenta a unei noi sedinte AGOA cu acest subiect si totodata, solicita mentinerea datei de 16 iulie 2019 ca data a platii dividendelor, precum si mentinerea datei de 25 iunie 2019 ca data de inregistrare.

Actiunile Transgaz au inchis sedinta bursiera de miercuri la un pret de 352 lei/actiune, compania fiind astfel evaluata la 4,1 mld. lei.



Citeste si