Dolarul american s-a apreciat, iar yenul japonez, o valoare de refugiu, a înregistrat vineri cel mai puternic salt din ultima lună, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

"În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la Covid-19", a anunţat pe Twitter preşedintele SUA. "Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi ÎMPREUNĂ", şi-a exprimat convingerea Donald Trump.

Acest anunţ ar putea declanşa un nou val de volatilitate pe pieţe înaintea alegerilor prezidenţiale. La 74 de ani, Donald Trump este în grupă de risc crescut pentru coronavirus, atât din cauza vârstei, cât şi pentru că este considerat supraponderal.

"Preşedintele SUA are o boală care ucide oameni. Investitorii îşi reduc riscurile din cauza acestui lucru", a spus Chris Weston, director de cercetare la firma de brokeraj Pepperstone.

Weston şi alţi analişti spun că diagnosticul lui Trump ar putea să îi afecteze campania, însă este neclar care vor fi consecinţele pentru pieţe, iar acest lucru depinde de starea de sănătate a lui Trump, cât de mult se va răspândi virusul în rândul politicienilor americani şi care va fi răspunsul votanţilor.

"Din câte ştim, Trump nu este grav bolnav. Este posibil ca până la deschiderea bursei de la New York pieţele să se calmeze", a spus Yako Sero, analist la Sumitomo Mitsui Trust Bank în Tokyo.

"Cu toate acestea, anunţul afectează capacitatea lui Trump de a face campanie, iar perioada de timp până la alegeri se restrânge", a adăugat Sero.

Chiar şi înainte de testul pozitiv al preşedintelui Trump, investitorii din Asia aşteptau cu nerăbdare semnale cu privire la evoluţia negocierilor la Washington pentru un nou pachet de stimulente fiscale, dar şi cu privire la noile date statistice privind situaţia de pe piaţa muncii din SUA.

Între timp, cresc îngrijorările că numărul infecţiilor cu coronavirus este în creştere în Europa şi SUA. Madrid va deveni prima capitală europeană care în următoarele zile va reintra în carantină, pentru a combate o creştere semnificativă a numărului cazurilor de infecţie. De asemenea, un număr record de noi cazuri înregistrat joi în statul american Wisconsin a alimentat temerile potrivit cărora spitalele vor fi depăşite.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri