FIREBYTE GAMES, companie specializată în dezvoltarea jocurilor de mobil, a încheiat luni plasamentul privat de acțiuni, generând închiderea anticipată a ofertei într-un timp foarte scurt, investitiorii punând pe masă aproximativ 1 mil. euro.

Titlurile FIREBYTE au fost subscrise la un preț de 0,56 lei pe acțiune oferta fiind suprasubscrisă de 3,65 ori.

În cadrul plasamentului, au fost subscrise 8.800.000 de acțiuni în valoare de 4,92 mil. lei de către investitori, iar plasamentul a fost intermediat de către BRK Financial Group. Acțiunile emise vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti.

”FIREBYTE GAMES a facut astăzi un pas decisiv spre listare și spre alinierea la practicile de guvernanță corporativă. Compania are un plan ambițios pentru dezvoltare în perioada următoare, iar bursa joaca un rol important pentru finanțarea și dezvoltarea companiei“, a declarat Monica Ivan, director general al BRK Financial Group.

Subsidiară a BRK Financial Group, FIREBYTE GAMES este primul dezvoltator din zona de gaming din România care se va lista în perioada următoare la Bursă pe piața AeRO, iar capitalul atras de la investitori va fi folosit pentru dezvoltarea companiei cu două linii noi de business.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri