Deschiderea şedinţei bursiere de vineri va marca listarea primei emisiuni de obligaţiuni a dezvoltatorului imobiliar Qualis Properties (QUAL24E) pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Evenimentul va începe la ora 10:00 şi va putea fi urmărit live pe canalele de social media ale Bursei de Valori Bucureşti (Facebook şi YouTube).

La deschiderea evenimentului vor vorbi Ştefan Musgociu, specialist Business Development & Marketing în cadrul BVB, Dragoş Ţigău, directorul general al Qualis Properties, şi Laurenţiu Irimia, corporate manager la BRK Financial Group (consultant autorizat), potrivit unui anunţ al BVB.

Valoarea maximă a emisiunii de obligaţiuni este de 2.093.700 euro, cu o maturitate la 3 ani, iar cuponul este de 9%/an.

Societatea Qualis Properties dezvoltă proiecte rezidenţiale începând cu anul 2017, în zone cu o bună dinamică a dezvoltării în municipiul Braşov, iar proiectele rezidenţiale s-au realizat etapizat.

În perioada 2017-2020, Qualis Properties a înregistrat o creştere accelerată a cifrei de afaceri plecând de la o valoare de 231.679 lei în anul 2017, ajungând la 20.390.045 lei până la luna 31 decembrie 2020.

Întreaga cifră de afaceri a fost realizată de vânzarea de unităţi locative şi de spaţii comerciale din incinta proiectelor rezidenţiale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri