Dezvoltatorul imobiliar Qualis nu a putut să restituie peste 2 mil. euro, reprezentând banii investitorilor care au cumpărat obligațiunile companiei în ianuarie 2021. Firma din Brașov, care la jumătatea anului trecut avea datorii totale de peste 144 mil. lei (28,9 mil. euro), a dat vina pe ”criza imobiliară”.

”În raport de situația financiară curentă dificilă a societatii vă comunicăm faptul că nu vom putea efectua plata cuponului și restituirea principalului până la data 21.01.2024, așa cum a fost inițial stabilit”, a anunțat Qualis, ale cărei obligațiuni sunt listate pe AeRo, piață administrată de Bursa de Valori București.

Reprezentanții Qualis spun că în condițiile în care ”piața imobiliară din România se confruntă cu o criză majoră” pe fondul creșterii prețurilor la materialele de construcții și al majorării TVA la locuințe, companiile se confruntă cu probleme importante în menținerea echilibrului financiar și fac tot mai greu față serviciului datoriei.

Ultima dată când Qualis a plătit dobânda la obligațiunile listate la bursă a fost pe 20 noiembrie. Firma plătește o dobândă anuală de 9%, în euro, pentru respectivele obligațiuni.

Qualis Properties a cerut deschiderea procedurii de concordat preventiv în toamna anului trecut, dar cererea a fost respinsă de instanță. În același timp, la adresa companiei a fost depusă și o cerere de intrare în insolvență care are ca termen de judecată 1 februarie 2024.

Compania de imobiliare spune că pentru a rezolva situația a încercat lichidizarea unor active, finalizarea lucrărilor la obiectivele demarate anterior, pregătirea unor noi proiecte, rescadențarea datoriilor companiei prin adaptarea acestora la încasările din activitatea operațională, renegocierea clauzelor contractuale cu clienții, furnizorii sau băncile.

”Din păcate însă, măsurile de restructurare aplicate, deși cu efecte vizibile, nu au reușit să compenseze criza comercială evidentă de pe piața de profil. Încercările de adaptare la piață și demararea unor noi dezvoltări imobiliare necesită timp, timp pe care compania nu îl poate finanța”, spun reprezentanții companiei.

Aceștia adaugă faptul că vor face eforturi pentru a lichidiza o parte din activele non-core și vor restructura activitatea în vederea consolidării situației economice.

Sursa foto: Qualis

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri