Peste 150 de angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti (STB) sunt implicaţi, zilnic, în acţiuni de spălare şi dezinfectare a vehiculelor de transport în comun, folosind circa 5.000 de litri de detergent pentru tot parcul circulant, însă curăţenia se păstrează doar un interval scăzut de timp, precizează compania.

Precizarea vine la câteva ore după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că, în urma unor controale derulate luni dimineaţa, au fost scoase temporar din circulaţie peste 80 dintre vehiculele STB.

"După aspectele constatate de către comisarii ANPC cu ocazia controlului anterior, efectuat în autobazele şi depourile STB S.A. în luna martie, şi ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea publicului călător, s-a luat măsura intensificării acţiunilor de igienizare a mijloacelor de transport, astfel încât călătorii să beneficieze de vehicule curate şi condiţii de transport civilizate. Totodată, pentru asigurarea transparenţei şi monitorizarea activităţii de igienizare a vehiculelor utilizate în prestarea serviciului de transport public, s-a dispus afişarea în interiorul cabinei conducătorului de vehicul, cu vizibilitate spre salonul călătorilor, a graficului zilnic de curăţenie, în care sunt precizate operaţiunile efectuate de personalul desemnat înainte de ieşirea în traseu. După igienizare, fiecare vehicul este verificat de un reprezentant al conducerii unităţii, iar completarea graficului se realizează atât de către operatorul de curăţenie, cât şi de persoana responsabilă pentru verificare", precizează STB.

Retail jobs

Citiți și Nicușor Dan, supărat că ANPC nu lasă tramvaiele și troleibuzele să circule: E o nouă bâtă a PSD în București

Potrivit sursei citate, cu toate că peste 150 de angajaţi sunt implicaţi zilnic în acţiuni de spălare şi dezinfectare, folosind circa 5.000 de litri de detergent pentru tot parcul circulant, curăţenia se păstrează din păcate doar un interval scăzut de timp.

"Tocmai de aceea facem în permanenţă apel la călători să dea dovadă de spirit civic, să respecte eforturile angajaţilor STB şi să menţină curăţenia atât în vehicule, cât şi în staţii. Aşa cum am precizat şi după controalele efectuate anterior de ANPC, aceste acţiuni desfăşurate în unităţile noastre de exploatare pot avea un rol pozitiv pentru STB S.A., pentru că scot în evidenţă probleme pe care noi le-am sesizat anterior şi, astfel, am putut lua măsuri concrete acolo unde cetăţenii au sesizat probleme, astfel încât calitatea serviciilor a fost îmbunătăţită"m subliniază sursa citată.

În ceea ce priveşte accesibilitatea la urcare/coborâre pentru persoanele cu dizabilităţi, o altă problemă pe care reprezentanţii ANPC au identificat-o chiar de la primul control, reprezentanţii STB precizează că problema este mai complexă, având în vedere structura actuală a parcului circulant, care cuprinde şi mijloace de transport de generaţie mai veche, ce nu au fost dotate din fabricaţie cu astfel de facilităţi (rampe de acces). Compania subliniază, în context, că în strategia de modernizare a parcului de vehicule are în vedere ca toate vehiculele ce vor fi achiziţionate, precum şi cele care vor intra în programul de modernizare, să fie astfel configurate încât să asigure confortul tuturor călătorilor la urcare şi coborâre.

Potrivit comunicatului citat, pe data de 30 decembrie 2021, conducerea STB a aprobat Planul Anual de Achiziţii Sectoriale pentru anul 2022, ce cuprinde mai multe măsuri pentru asigurarea unor condiţii de muncă adecvate, care privesc securitatea, organizarea locului de muncă, ambianţa termică, sonoră, vizuală.

"Menţionăm că, în anul 2021, au fost finalizate, prin procese verbale de recepţie, următoarele lucrări: Reparaţii platforme prin betonare la următoarele entităţi organizaţionale: Depoul Bujoreni, Depoul Bucureştii Noi, Depoul Berceni şi Autobaza Militari; Reparaţii hidroizolaţii la acoperişuri la următoarele entităţi organizaţionale: Depoul Alexandria, Depoul Bucureştii Noi şi Asociaţia Sportivă. De asemenea, este în curs de derulare contractul de reparaţii hidroizolaţii la acoperişuri la următoarele entităţi organizaţionale: Depoul Militari, Depoul Dudeşti, Depoul Berceni, Depoul Bujoreni, Autobaza Militari, Depoul Victoria - Biroul Desfacere Legitimaţii Călătorie. Totodată, anumite achiziţii permit îmbunătăţirea serviciilor de igienă şi confort oferite călătorilor, aspect ce va îmbunătăţi imaginea publică a societăţii. Subliniem faptul că STB S.A. deţine autorizaţii emise de Registrul Auto Român (RAR), atât pentru zona de verificări tehnice, cât şi pentru cea de reparaţii, acestea fiind disponibile în fiecare punct de lucru al Societăţii", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte lipsa informaţiilor din vehicule şi din staţii, referitoare la traseele mijloacelor de transport, STB precizează că pentru programarea călătoriilor beneficiarii serviciului public de transport au la dispoziţie aplicaţia INFOTransport Bucureşti, care afişează în timp real rutele disponibile şi orele de sosire în staţii a vehiculelor. Aplicaţia furnizează şi informaţii cu privire la liniile unde apar blocări de circulaţie şi poate fi descărcată pentru sistemele de operare Android şi iOS.

De asemenea, societatea a decis amplasarea, în staţiile de autobuze, a unor materiale consultative, sub forma unor afişe. Fiecare afiş conţine informaţii despre locul în care se află călătorul, legăturile de transport, harta pe care este configurat traseul liniei care tranzitează staţia respectivă şi denumirea staţiilor de pe traseu. Pe afişe se regăsesc şi codurile QR ale aplicaţiilor STB S.A. - InfoTB şi 24Pay, pentru o descărcare mai rapidă, precum şi modalitatea de plată prin SMS.

Cât priveşte starea clădirilor în care funcţionează unităţile de exploatare, compania susţine că acestea sunt bunuri ale municipalităţii, preluate cu ocazia semnării contractului de delegare, şi vor fi modernizate etapizat, în funcţie de bugetul disponibil.

"Prin eforturile conjugate ale autorităţilor şi instituţiilor statului, transportul public din capitală poate fi cel dorit de călători: curat, regulat, sigur, eficient! Marea parte a vehiculelor vechi aflate în exploatare se vor înlocui în viitorul apropiat: vom avea tramvaie noi începând cu acest an, autobuze electrice şi troleibuze noi începând din anul următor. Ceea ce e vechi trebuie întreţinut, nu vandalizat, ci exploatat în bune condiţii de siguranţă. Se impune efectuarea mentenanţei pentru vehiculele vechi, nu investiţii în bunuri ce vor fi casate peste un an. Investiţiile se fac în vehicule noi, infrastructură nouă, digitalizare, formare profesională a angajaţilor. Împreună pentru modernizare, totul pentru eficientizare!", a declarat directorul general al STB, Adrian Criţ.

ANPC a anunţat luni că inspectorii Autorităţii au reluat controalele la STB şi, după ce au verificat peste 700 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, au decis scoatere temporară din circulaţie a peste 80 dintre acestea.

Conform ANPC, mai mult de 85 de tramvaie nu sunt dotate cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi.

Pe de altă parte, unele vehicule aveau urme de uzură (elemente crăpate/lipsă, geamuri sparte, podea înfundată, şuruburi slăbite, linoleum dezlipit şi îndoit, scaune deteriorate, unele cu tapiţeria ruptă, uzată, neigienizată, îmbâcsită de praf, mânere lipsă, rupte, fără protecţie, scaune cu structură din lemn exfoliată, podea cu aplicaţii suplimentare de linoleum, ceea ce prezintă pericol de împiedicare, geamuri cu inscripţii (făcute de pasageri) cu marker permanent, care nu pot fi curăţate, cu burdufe deterioarate neigienizate corespunzător, vandalizate interior/exterior (tip graffiti), barele de susţinere având protecţia de poliuretan ruptă).

Totodată, ANPC a descoperit utilizarea pentru igienizare a unor materiale (cârpe, mopuri etc.) insalubre, a unor chiuvete pentru igienizarea materialelor cu rugină şi praf în exces, iar clădirea este deteriorată, aflată într-o stare avansată de degradare (ex: bucăţi de tavan lipsă, pereţii şi podeaua deteriorate, cu denivelări, căi de acces deteriorate etc.).

Citeste si:
ANPC anunță posibilitatea închiderii temporare a unui hotel din...
După mai multe controale,...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri