18 Septembrie 2022

În cădere liberă: Acțiunile Meta, compania mamă a Facebook au scăzut cu 14%, aproape cel mai redus nivel din 2020 și până azi



Acțiunile Meta, compania mamă a Facebook au scăzut cu 14%, până la 146,29 de dolari pe unitate, cea mai redusă valoare înregistrată din martie 2020. Meta a pierdut 61% din valoarea sa în ultimul an, de departe cea mai mare scădere înregistrată de către un gigant din domeniul tehnologiei şi de peste două ori mai mare comparativ cu declinul indicelui Nasdaq Composite.

După cinci zile consecutive de scădere, acțiunile Meta se tranzacționează acum cu doar 28 de cenți peste prețul său de închidere pe 16 martie 2020, când primele zile ale pandemiei de COVID-19 au generat scăderi puternice ale acțiunilor din SUA, scrie CNBC.

Dacă acțiunile Meta scad sub 146,01 de dolari, va fi cea mai mică valoare din ianuarie 2019. Atunci Facebook se confrunta cu consecințele scandalului Cambridge Analytica, scandalul uriaș prin care s-a descoperit că Facebook extrăgea date de la utilizatori și care a dus la o serie de audieri aprinse în Congresul SUA.

Cu toate acestea, Facebook a reușit să-și extindă utilizatorii activi în SUA în acel trimestru, deși cu puțin sub 1%.

Vremuri grele pentru Facebook, cu rivali ca Instagram sau TikTok din ce în ce mai puternici

De când și-a schimbat oficial numele în Meta în octombrie anul trecut, veștile pentru Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta au continuat să fie proaste.

Actualizarea de confidențialitate iOS de la Apple a făcut mai dificil pentru companie integrarea reclamelor targetate, iar popularitatea crescută a competitorului din social media - TikTok a atras utilizatorii și agențiile de publicitate de partea sa. Concomitent, încetinirea economică a determinat multe companii să-și retragă cheltuielile de marketing online, ceea ce a însemnat din nou o veste proastă pentru compania mamă a Facebook.

În iulie, Meta a spus că se așteaptă la o a doua perioadă consecutivă de scădere a vânzărilor, deoarece a raportat câștiguri din trimestrul al doilea care au fost sub așteptări.



Citeste si