Clujana, fabrică de încălțăminte care la un moment dat avea mii de angajați și reprezenta un simbol al industriei românești, va intra în faliment.

Consiliul Județean Cluj-Napoca este în prezent principalul acționar al companiei, controlând 93,4% din acțiuni.

„Adunarea generală extraordinară a acţionarilor, cu votul pentru al acţionarului majoritar prezent, Consiliul Judeţean Cluj, ce deţine 93,44% din totalul acţiunilor societăţii, a hotărât declanşarea procedurii de faliment”, se arată într-un comunicat publicat pe bursă.

Compania a intrat în insolvență în 2018, însă doi ani mai târziu reușea să iasă din procedura de reorganizare, CITR, administratorul de la acea vreme, mizând pe dezvoltarea rețelei de distribuției și diversificarea liniei de produse.

Clujana și-a publicat ultima dată rezultatele financiare în 2019, când afacerile scăzuseră cu 71%, la 1,85 mil. lei, în vreme ce pierderile anuale ajungeau la 3,8 mil. lei. În perioada pandemiei, în 2020 și 2021, compania nu a mai publicat rezultatele financiare, însă cel mai probabil Clujana a fost lovită de faptul că românii au cumpărat mai puține haine și îmbrăcăminte în această perioadă. După pandemie, compania a fost lovită de șocul creșterii prețurilor la energie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri