Bursa de Valori București a înregistrat un profit net de 2,15 mil. lei în primul trimestru din acest an, cu 40% mai mult decât în perioada similară de anul trecut. Creșterea numărului de investitori, influențată și de listarea Hidroelectrica, a fost motorul rezultatelor bune.

Veniturile operaționale au urcat cu 28% vs T1 2023, până la valoarea de 9,14 mil. lei, influențate, în principal, de veniturile din tranzacționare, pe fondul volumelor tranzacționate mai mari, precum și a creșterii numărului de investitori.

Cheltuielile operaționale au ajuns la 7,09 mil. lei, creștere de 30% vs T1 2023, și au la baza creșterea inflației, precum și impactul implementării proiectelor și investițiilor derulate de BVB în nivelul altor cheltuieli operaționale și a cheltuielilor cu servicii promovare și evenimente.

”Creșterea veniturilor operaționale ale BVB individual, din trimestrul I 2024, se datorează, în principal, veniturilor din tranzacționare, respectiv venituri din piața principală- tranzacții regular cu acțiuni, depășind 5 mil. lei, influențate de valorile tranzacționate, evoluție pozitivă ulterioară întrării la tranzacționare a acțiunilor Hidroelectrica, a creșterii
lichidității în piață și numărului de investitori mai mare. Veniturile din oferte publice au scăzut ca urmare a unor oferte de răscumpărare semnificative derulate în perioada precendentă și care nu se mai regăsesc în T1 2024”, se menționează într-un raport al companiei.

Grupul BVB a avut un profit net de 2,96 mil. lei în primele trei luni ale anului, cu 68% mai mult decât în perioada similară de anul trecut.

Actionarii BVB sunt convocați să aprobe un dividend de 1,555 lei / acțiune pentru 2023 și o emisiune de acțiune gratuite 1:10.

Veniturile segmentului post-tranzacționare realizate de Depozitarul Central (DC) au crescut cu 38% până la valoarea de 8,19 mil. lei, în principal, ca urmare a creșterii valorii portofoliilor administrate de agenții custode, creșterii unor tarife începând cu 1 februarie 2024, în special a tarifului de menținere pentru emitenți, precum și ca urmare a efectuării unor operațiuni de tip one off.

Veniturile aferente segmentului decontare (DC) în primul trimestru al anului 2024 au crescut cu 52% față de perioada precedentă atingând valoarea de 5,71 mil. lei pe fondul evoluției pozitive a veniturilor realizate din decontarea tranzacțiilor cu acțiuni H2O precum creșterea valorii portofoliilor administrate de agenții custode cu valoarea acțiunilor Hidroelectrica
și de creșterea comisionului pentru titluri de stat retail. Aceste segment reprezintă 70% din veniturile operaționale ale DC.

CCP.RO Bucharest se află în proces de autorizare, astfel nu a înregistrat venituri operaționale în T1 2024.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri