Trimestrul al treilea a fost unul modest pentru acțiunile de la Bursa de Valori București (BVB), mai ales în comparație cu prima jumătate a anului, atunci când piața locală ajunsese să urce chiar pe locul al doilea la creșteri în Europa. La finalul lunii septembrie, BVB se plasa pe locul 12 pe continent, cu o creștere de doar 1,9% (evoluția indicelui BET-BK, calculată în dolari).
Luând în calcul evoluția burselor din ultimele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024), indicele BET-BK, reprezentativ pentru evoluția Bursei de la București, înregistrează un plus de 30% și ne plasează pe locul 12 în Europa. Pentru comparație, cea mai bună performanță anualizată la nivel european a fost cea a indicelui pieței din Cipru, cu un plus de 55% în dolari. La nivel mondial, cea mai mare creștere a avut-o bursa din Pakistan (+82%).
Care au fost acțiunile care au adus cele mai mari câștiguri investitorilor
Cel mai mare randament în T3 a ajuns de data aceasta la doar 21,3%, comparativ cu 70,5% în al doilea trimestru al anului. Mediana randamentelor pentru toți cei 30 de emitenți din indice a scăzut de la 5,6% în T2 până la -0,8%, mediana randamentelor pe ultimele 12 luni scăzând la rândul sau, de la 35,7% la 22,2%.
Trei dintre cele patru SIF-uri rămase în indicele BET-BK, Infinity Capital Investments (INFINITY – fost SIF Oltenia), Evergent Investments (EVER – fost SIF Moldova) și Lion Capital (LION – fost SIF Banat Crișana), au avut evoluții peste media pieței, prima dintre ele fiind chiar pe primul loc în trimestrul analizat.
| Compania | Evoluție acțiuni T3 2024 | Evoluție acțiuni 12 luni |
|---|---|---|
| Infinity Capital | 21,3% | 35% |
| Aquila Prod | 18,1% | 66,2% |
| Antibiotice | 15% | 187,5% |
| Erste Bank | 10,9% | 56,4% |
| Evergent | 6% | 29,6% |
| Arobs | 4,6% | -9% |
| Sphera Group | 4,5% | 95,8% |
| Medlife | 2,6% | 34,5% |
| Bittnet | 1,9% | -16,3% |
| Lion Capital | 1% | 11,4% |
| Digi | 0,9% | 83,8% |
| BRD | 0,4% | 47,8% |
| Hidroelectrica | 0,2% | 15,8% |
| Premier Energy | 0% | 2,4% |
| Petrom | -0,7% | 40,4% |
| Banca Transilvania | -0,8% | 56% |
| Purcari | -1,4% | 22,7% |
| Transilvania Investments | -2,6% | 35,1% |
| Transgaz | -2,9% | 21,8% |
| Alro | -3,2% | -2,8% |
| Fondul Proprietatea | -6,4% | 2,2% |
| Romgaz | -6,7% | 26,7% |
| Nuclearelectrica | -7,5% | -5,8% |
| Conpet | -10,2% | 10,1 |
| BVB | -11,3% | -13,8% |
| Teraplast | -11,9% | -4,2% |
| Electrica | -12% | 39,2% |
| Transelectrica | -13,6% | 21,2% |
| Transport Trade Services | -19% | 9,7% |
| One United | -36,5% | -40,6% |
”Nu au existat evenimente deosebite care să explice această situație, ceea ce nu este o situație neobișnuită, evoluția prețului acțiunilor fiind în general determinată mai degrabă de tranzacțiile mai mari realizate în piață decât de știri sau rezultate financiare”, spune Marius Pandele, analist în cadrul casei de brokeraj Prime Transaction.
Numărul emitenților cu randamente pozitive a scăzut de la 23 la 13, cel al emitenților cu randamente negative a crescut de la 7 la 16, iar unul dintre emitenți a avut randament trimestrial zero.
Antibiotice (ATB) nu a mai avut o evoluție la fel de spectaculoasă ca în trimestrele anterioare, însă a rămas în partea de sus a clasamentului. Producătorul de medicamente are în continuare cel mai mare randament pe ultimele 12 luni, 187,5%. Pe locul al 2-lea se află Sphera Franchise Group (SFG), la o distanță destul de mare, cu 95,8%.
One United Properties (ONE) a avut cea mai slabă evoluție din indice în perioada analizată. În tabel este inclusă evoluția nominală a prețului acțiunilor, însă pe parcursul trimestrului a fost data de înregistrare pentru participarea la majorarea de capital cu aport în numerar, pentru care acțiunile noi au fost vândute la un preț mult inferior celui de piață. Ca urmare, prețul acțiunii s-a ajustat în piață, iar dacă ținem cont și de această ajustare, scăderea ajunge la mai puțin de 20%, în loc de 36,5%.