Românii nu s-au îngrămădit la păcănele pe bursă: Stanleybet nu a reușit să își vândă obligațiunile și prelungește oferta

Sursǎ foto: Shutterstock

Românii nu s-au îngrămădit la păcănele pe bursă: Stanleybet nu a reușit să își vândă obligațiunile și prelungește oferta

Cuprins Articol:

Stanleybet Capital, companie românească de pariuri sportive și jocuri de noroc, a prelungit oferta publică prin care încearcă să atragă finanțare de la investitorii de pe Bursa de Valori București (BVB) din cauza interesului scăzut înregistrat până astăzi, în ultima zi a ofertei.

Stanleybet Capital este o companie de tip holding cu rol integrator pentru liniile de business ale grupului de firme Game World Group - unul dintre principalii operatori de pariuri sportive și jocuri de noroc din România.

Câți bani cerea Stanleybet investitorilor și cum s-a modificat oferta

Cu două săptămâni în urmă, Stanleybet anunțase că intenționează sa atragă între 3 - 5 milioane de euro într-o ofertă publică de obligațiuni, cu scopul de a finanța campaniile de marketing și promovare, extinderea rețelei de agenții Stanleybet prin achiziții de jucători de talie mică și deschiderea de locații noi, precum și implementarea planului de exindere la nivel regional.

În mod normal, oferta se încheia astăzi, 5 februarie 2025. Totuși din cauză că până la ora publicării acestei știri investitorii au subscris doar 34% din obligațiuni (85.000 de obligațiuni), echivalentul a 8,5 mil. lei (1,7 mil. euro), Stanleybet a decis să prelungească oferta și să reducă de la 3 mil. euro la 2 mil. euro pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei. Noul termen limită al ofertei este 10 februarie 2025, inclusiv.

Dobânda oferită pentru obligațiunile Stanleybet era în intervalul 9-11%. Majoritatea subscrierilor făcute până acum erau concentrate pe palierul maximal, de 11%.

În cazul în care se va închide cu succes, oferta de obligațiuni va fi urmată în cel mai scurt timp posibil de admiterea la tranzacționare a acestora pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare administrat de BVB, fiind a doua emisiune de obligațiuni Stanleybet Capital S.A. listată la bursă. Prima emisiune, în valoare de 20 mil. lei, s-a derulat și încheiat cu succes în anul 2024, conform calendarului emisiunii.

Venituri și profit în creștere în 2024

Pentru anul 2024, Stanleybet Capital S.A. estimează venituri în valoare de peste 11 mil. lei și un profit de 9,4 mil. lei, de aproape două ori și, respectiv, 3,4 ori mai mari decât cifrele raportate pentru anul 2023. De asemenea, la nivel de grup, conducerea se așteaptă la venituri de peste 636 mil. lei care depășesc ținta asumată la lansarea emisiunii anterioare de obligațiuni.

Cum este organizată Stanleybet

Stanleybet Capital S.A a fost înființată în anul 2020 ca suprastructură pentru liniile de business dezvoltate începând cu 1999 de companiile din grupul Game World pe piața jocurilor de noroc și a pariurilor sportive din România.

Grupul Game World / Stanleybet Capital include companiile Game World România SRL, Westgate România SRL, Acetech Development SRL, Westgate Invest SRL, Alfastreet Trade SRL și Megabet Internațional SRL (pentru divizia online).

Personalizate pentru tine