Traderii de bursă ai JPMorgan Chase & Co., cea mai mare bancă din SUA, au făcut profit record în primele trei luni din acest an, susținuți de mișcările haotice ale pieței declanșate de anunțurile politice ale președintelui Donald Trump, după preluarea mandatului în ianuarie, notează Bloomberg.
JPMorgan și-a majorat veniturile din tranzacționarea pe burse cu 48%, ajungând la 3,81 miliarde de dolari, și depășind așteptările analiștilor, precum și recordul anterior stabilit în urmă cu patru ani.
Cu toate acestea, directorul executiv Jamie Dimon a fost prudent cu privire la perspectivele economiei americane.
„Economia se confruntă cu turbulențe considerabile (inclusiv geopolitice). Reformele fiscale și dereglementarea reprezintă factorii pozitivi, în vreme ce tarifele, războaiele comerciale, inflația persistentă, deficitele fiscale, volatilitatea și prețurile încă destul de mari ale activelor sunt factorii negativi”, a declarat el într-un comunicat care a însoțit rezultatele financiare trimestriale ale băncii.
Cea mai mare bancă din SUA a adăugat la bilanțul său provizioane pentru creditele neperformante de 973 mil. dolari, mai mult decât cele 290 mil. dolari preconizate de analiști.
Constituirea de provizioane peste așteptări este cel mai recent semn că marile companii din America se pregătesc pentru o recesiune economică, în timp ce executivii se confruntă cu politica tarifară mereu în schimbare a președintelui Donald Trump.
Acțiunile JPMorgan, în scădere cu 5,3% în acest an până joi, au urcat cu 3,9% în primele minute de tranzacționare pe Bursa din New York.