14 Februarie 2008

Erste - Prima zi de listare la Bucuresti



Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anuntat ieri seara ca pretul de referinta al actiunilor Erste Bank der oesterreichische Sparkassen AG (EBS), listate incepand de joi si la Bucuresti, este de 139,10 lei, aferent cotatiei de 38,27 euro, inregistrata la inchiderea sedintei bursiere de la Viena.

Titlurile Erste Bank debuteaza joi la tranzactionare pe Bursa de la Bucuresti, a treia piata pe care sunt listate (dupa Wiener Borse si Burza Cennych Papiru Praha), si au ca pret de referinta cotatia de inchidere din 13 februarie de la Bursa de la Viena, calculata in lei la cursul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Actiunile Erste s-au apreciat in sedinta de ieri de la Viena cu 4,08%, pana la 38,27 euro, pe o lichiditate de 183,58 milioane euro, in conditiile in care indicele Wiener Borse, ATX, a urcat doar cu 1,09%. Astfel, capitalizarea bancii austriece se ridica la 12,10 miliarde euro.

In comparatie cu rulajul actiunilor Erste, cea mai lichida actiune de la BVB in sedinta de miercuri a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 4,72 milioane lei (1,3 milioane euro).

Actiunile bancii austriece se vor tranzactiona la categoria actiuni internationale de la BVB, sub simbolul EBS, conform ultimelor modificari ale Codului Bursei.

Pe piata de capital din Bucuresti vor fi listate toate cele aproximativ 316,28 milioane de actiuni emise de Erste Bank, al carei capital social este 632,58 milioane euro.



Citeste si