3 Martie 2008

Agrana Buzau: Afaceri si profit in scadere cu 27% in 2007

Producatorul de zahar Agrana Buzau (BETA) a afisat un profit net de 9,23 milioane lei (2,55 milioane euro) pentru anul trecut, in scadere cu 27% fata de cel din 2006, iar afacerile companiei au coborat cu 27,5%, potrivit rezultatelor anuale preliminare transmise vineri pietei Rasdaq.

In 2006, Agrana Buzau obtinuse un profit net de 12,67 milioane lei.

Compania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 441,47 milioane lei (122,2 milioane euro), in scadere cu 27,5% fata de cea din 2006, de 609,3 milioane lei.

Agrana Buzau are un capital social de 14,4 milioane lei (3,86 milioane euro), divizat in 144,5 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul principal al companiei este Agrana Zucker GmbH, care controleaza 91,12% din capitalul social.

Titlurile societatii se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul BETA. Compania are o capitalizare de 79,5 milioane lei (21,33 milioane euro), aferenta cotatiei de 0,55 lei, inregistrata in cadrul sedintei de tranzactionare din 29 februarie.



Citeste si