14 Mai 2008

VAE Apcarom estimeaza pentru acest an un profit in urcare cu 19,7%

Producatorul de aparate de cale ferata VAE Apcarom si-a propus sa obtina in acest an un profit net de 4,52 milioane lei, cu 19,7% mai mare decat cel din 2007, pe fondul unor afaceri in scadere cu 15,2%, pana la 66,15 milioane lei, potrivit unui comunicat trimis pietei Rasdaq.

Anul trecut, compania obtinuse un profit net de 3,77 milioane lei si o cifra de afaceri de 77,97 milioane lei.

Estimarile financiare pentru acest an au fost prezentate actionarilor in adunarea generala din 8 aprilie.
In cadrul adunarii s-a mai hotarat si repartizarea profitului net obtinut anul trecut, de 3,77 milioane lei, in fondul de dezvoltare (3,73 milioane lei) si in rezerva legala (41.158 lei). Totodata, s-a stabilit suma de 6 milioane euro drept plafon de creditare pentru anul curent.

VAE Apcarom are un capital social de 7,38 milioane lei, divizat in 73,8 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Principalul actionar al companiei este VAE Aktiengesellschaft, care detine 86,37% din capitalul social al firmei.

Ultima cotatie a titlurilor, din 12 mai, a fost de 0,70 lei, ceea ce da o capitalizare de 51,66 milioane lei (14,04 milioane euro). Actiunile societatii sunt tranzactionate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolul APC.



Citeste si