3 Iunie 2008

Piata Rasdaq a inchis indecis sedinta, pe un rulaj in scadere

Indicii pietei Rasdaq au inchis incert sedinta de tranzactionare, cu aprecieri importante pe RAQ-I si RAQ-II, in timp ce indicele compozit a scazut cu 0,43%, iar lichiditatea totala a pietei a scazut cu 47%, la 5,11 milioane lei (1,4 milioane euro).

In sedinta precedenta, lichiditatea pietei insumase 9,67 milioane lei (2,67 milioane euro).

Indicele Rasdaq-C a coborat cu 0,43% pana la 4.503,63 puncte, la categoria de baza fiind efectuate schimburi in valoare de 3,86 milioane lei.

Titlurile Imotrust Arad (ARCV) au atras prima lichiditate de la categoria de baza, de 909.300 lei, iar cotatia a urcat cu 1,5%, la 0,675 lei.

Actiunile Prospectiuni Bucuresti (PRSN) s-au apreciat cu 6,33% pana la 0,755 lei, pe o lichiditate de 805.540 lei, iar titlurile Argus Constanta (UARG) au pierdut 2,95%, la 2,96 lei, in urma unor schimburi de 300.000 lei.

Indicele RAQ-I, care arata evolutia actiunilor listate la prima categorie a pietei Rasdaq, a castigat 2,67%, la 4.063,83 puncte, iar valoarea totala a schimburilor la aceasta categorie a fost de 1,24 milioanelei.

La prima categorie, titlurile Electromagnetica (ELMA) au avut cea mai mare lichiditate, de 1,15 milioane lei, si s-au apreciat cu 19,07%, la pretul de 0,905 lei, in timp ce actiunile ArcelorMittal Tubular Products Roman (PTRO) au pierdut 7,07%, pana la 10,50 lei, pe un rulaj de 44.000 lei. Pretul titlurilor Rompetrol Bucuresti (VEGA) a urcat cu 2,7%, la 0,19 lei, in urma unor schimburi de 26.100 lei.

Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a a pietei Rasdaq, a urcat cu 3,29% pana la 7.321,10 puncte, iar valoarea schimburilor la acesta categorie a fost de 19.435 lei.

Titlurile Flaros Bucuresti (FLAO) s-au apreciat cu 40%, la pretul de 28 lei, pe un rulaj de 6.940 lei, iar actiunile Unisem (UNISEM) s-au ieftinit cu 1,85%, la 0,0899 lei, in urma unor schimburi de 4.200 lei.



Citeste si