7 August 2008

Constructii Bihor si-a sporit afacerile cu 74,6% in S1

Constructii Bihor (COBJ) a afisat in primele sase luni ale anului un castig net de 2,32 milioane lei (632.600 euro), in scadere cu 4,3% fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul sporirii afacerilor cu aproape 75%, a anuntat, ieri, compania.

In primul semestru al anului trecut, Constructii Bihor obtinuse un profit net de 2,43 milioane lei. Afacerile companiei au sporit in prima jumatate a anului cu 74,6%, pana la 31,81 milioane lei (8,67 milioane euro), de la 18,22 milioane lei, nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut.

In primele sase luni ale anului, veniturile companiei au fost de 36,71 milioane lei (10 milioane euro), in urcare cu 49,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut cand incasarile au fost de 24,62 milioane lei. In acelasi timp, cheltuielile companiei au crescut in primul semestru cu 56,26%, la 34,04 milioane lei (9,27 milioane euro), de la 21,70 milioane lei, nivelul din prima jumatate a anului trecut.

Societatea are ca domeniu de activitate constructia de cladiri si lucrari de geniu civil. Constructii Bihor are un capital social de 3,11 milioane lei, divizat in 1,04 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 3 lei. Actionarii principali ai Constructii Bihor sunt Gavrila Ghilea, cu o participatie de 52,54%, si fondul de investitii STK Emergent cu 21,75% din totalul actiunilor.



Citeste si