22 August 2008

Bursa creste vineri si da un semnal de optimism jucatorilor, care spera la revenirea preturilor

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis cu usoare cresteri sedinta de vineri, in ton cu evolutia pozitiva a pietelor externe, unii brokeri vazand un semnal de revenire a preturilor, dupa corectiile mari din ultimele zile.

"E incurajatoare pentru saptamana viitoare aceasta inchidere intr-o nota optimista. Au fost si cateva actiuni cu deprecieri, semn ca inca nu s-a terminat cu vanzarile. Din pacate cresterile de azi nu au fost atat de intense ca atunci cand era o corelatie pe scadere", a declarat, citat de NewsIn, Darie Moldovan, broker la Broker Cluj.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,34%, pana la 5.686,64 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,70%, pana la la 4.176,34 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a crescut cel mai mult - cu 2,04% - pana la 32.018,20 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,69%, ajungand la 13.377,82 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,87%, pana la 586,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,38%, ajungand la 789,54 puncte.

"Daca nu se intampla nimic special pe piata americana, cred ca ar trebui sa ne asteptam la noi aprecieri in sedinta de luni, mai ales ca scaderile din ultimele zile au fost abrupte. Chiar cu rezerva ca ne aflam in continuare pe un trend descendent, revenirile de pret sunt absolut normale", a adaugat Moldovan.

Volumul pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut usor vineri, la 23,22 milioane lei (6,59 milioane euro), dupa ce in sedinta precedenta rulajul se cifrase la 24,47 milioane lei (6,93 milioane euro).

La ora inchiderii Bursei de Valori Bucuresti, bursele europene cresteau semnificativ, saltate de titlurile din sectorul financiar, care se scumpeau pe fondul asteptarilor ca firma de brokeraj americana Lehman Brothers sa fie cumparata.

Astfel, indicele principal al pietei de la Frankfurt, DAX, castiga 1,72%, pana la 6.344 puncte, indicele Bursei de la Paris, CAC40, urca cu 1,66%, la 4.376 puncte. Indicele bursei londoneze, FTSE, crestea cu 1,61%, la 5.456 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras vineri cea mai mare lichiditate din piata, de 4,72 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 1,23%, la 1,65 lei, in vreme ce cotatia titlurilor SIF Moldova (SIF2) a urcat cu 1,33%, la 1,52 lei, in urma unor schimburi de 2,51 milioane lei.

Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) au insumat 2,48 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,65%, la cotatia de 1,55 lei, in timp ce actiunile BRD SocGen (BRD) au inregistrat o lichiditate de 2,12 milioane lei si au stagnat la 16,90 lei.

Titlurile Bancii Transilvana (TLV) s-au scumpit cu 1,01%, la pretul de 0,3010 lei, pe fondul unui rulaj de 2,12 milioane lei, iar actiunile Flamingo International (FLA) au pierdut 2,70%, la 0,18 lei, in urma unei lichiditati de 1,57 milioane lei.

"Actiunile Flamingo au avut o evolutie atipica, pentru ca in mod normal vestea unei preluari de catre o banca germana importanta ar fi tras cotatia titlurilor in sus, pe cand acestea s-au depreciat", a comentat Darie Moldovan.

Deutsche Bank si DWS Polska TFI, un fond de investitii polonez din cadrul grupului bancar, au anuntat in urma cu doua zile ca au ajuns sa detina mod concertat 6,48% din actiunile distribuitorului de produse electronice Flamingo International.

Schimburile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 1,23 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,94%, la 0,875 lei, in vreme ce cotatia actiunilor Petrom (SNP) a stagnat la 0,442 lei, pe fondul unei lichiditati de 1,08 milioane lei.

Actiunile Erste Bank (EBS) s-au scumpit cu 2,26%, la 140,30 lei, pe un rulaj de 779.429 lei, iar titlurile Azomures (AZO) s-au scumpit cu 13,85%, la 0,74 lei, in urma unor schimburi de 777.434 lei.

Pe piata instrumentelor derivate (futures) de la BVB au fost incheiate doar 20 de contracte, in valoare de 16.600 lei.

Derivatele pe actiuni SIF Oltenia (SIF5) au fost cotate la 1,68 lei pentru scadenta septembrie. Investitorii au mai estimat ca pretul actiunilor SIF Moldova (SIF2) va fi, tot in septembrie, de 1,58 lei.



Citeste si