2 Septembrie 2008

KBC Securities, printre primele case de brokeraj active la Bursa, in august

Casa de brokeraj KBC Securities Romania a revenit pe prima pozitie in topul celor mai active case de brokeraj de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dupa valoarea tranzactiilor intermediate in august, fiind urmata de ING Bank - Sucursala Bucuresti si de BT Securities, arata datele Bursei.

KBC Securities Romania a intermediat in august tranzactii cu actiuni si obligatiuni in valoare totala de 203,88 milioane lei, reprezentand 18,53% din valoarea totala a tranzactiilor realizate la Bursa de Valori Bucuresti, potrivit NewsIn.

Pe locul al doilea in topul intermediarilor la BVB din luna august s-a aflat ING Bank - Sucursala Bucuresti, care a intermediat 9,6% din tranzactiile realizate pe Bursa, in valoare totala de 105,6 milioane lei, podiumul fiind completat de BT Securities, cu tranzactii de 76,63 milioane lei.

Urmatoarele clasate au fost casele de brokeraj UniCredit CAIB Securities, cu un rulaj de 62,09 milioane lei, si Raiffeisen Capital & Investment, care a intermediat tranzactii in valoare de 44,51 milioane lei.

In iulie, casa de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment ocupase primul loc in topul celor mai activi intermediari, cu tranzactii de 186,94 milioane lei, pozitia secunda fiind ocupata de HTI Valori Mobiliare, cu o valoare tranzactionata de 174,66 milioane lei.



Citeste si