26 Noiembrie 2008

Centrofarm Bucuresti: Pierderi de 5,54 milioane lei in primele noua luni

Lantul de farmacii Centrofarm Bucuresti (CEOF) a raportat o pierdere de 5,54 milioane lei (1,52 milioane euro) in primele noua luni ale acestui an, fata de profitul modest de 33.500 lei din aceeasi perioada a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare transmise pietei Rasdaq.

In acelasi timp, Centrofarm si-a adancit pierderile fata de primele sase luni ale anului, cand raportase un rezultat negativ de 2,93 milioane lei.

In schimb, afacerile companiei au avansat puternic in intervalul ianuarie - septembrie 2008, cu 72%, pana la 72,94 milioane lei (20,04 milioane euro), dupa ce in intervalul similar din 2007 cifra de afaceri ajunsese la 42,52 milioane lei.

Centrofarm Bucuresti are un capital social de 13,71 milioane lei, divizat in 6,56 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,09 lei. Actionarul principal al companiei este Generalcom Bucuresti, care controleaza 74,06% din capitalul social. Fondul Proprietatea detine 17,34% din totalul actiunilor, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are o participatie de numai 0,15%.

Firma are o valoare de piata de 52,48 milioane lei (13,81 milioane euro), conform ultimei cotatii de 8 lei, stabilita la inchiderea sedintei bursiere din 29 octombrie. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul CEOF.



Citeste si