1 Decembrie 2008

Santierul naval Aker Braila isi va schimba numele

Actionarii santierului Naval Aker Braila (SNBB) au hotarat schimbarea denumirii companiei in STX Ro Offshore Braila, potrivit comunicatului transmis pietei Rasdaq.

Santierul naval Braila este controlat de compania norvegiana Aker Yards, dupa ce a preluat firma Scandinor in 2003, care detinea la acea vreme santierul dunarean. Aker Yards mai detine si santierul naval din Tulcea, cumparat in urma cu sapte ani de la statul roman.

In acelasi timp, compania navala sud-coreana STX Shipbuilding a anuntat in luna august ca detine 88,37% din actiunile grupului Aker Yards, in urma unei investitii de 425 milioane euro facuta pentru dublarea detinerii.

Santierul Naval Aker Braila (SNBB) a raportat in primele sase luni ale acestui an o pierdere de 28,77 milioane lei, dupa ce in perioada similara de anul trecut a consemnat un rezultat negativ de 6,48 milioane lei.

Afacerile societatii au insumat in prima jumatate a anului 118,85 milioane lei (32,38 milioane euro), in scadere cu 29% fata de primul semestru al anului trecut, cand cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 166,57 milioane lei.

Compania are in prezent un capital social de 81,36 milioane lei, divizat in 32,54 milioane titluri, cu valoarea nominala de 2,50 lei, iar actionarul majoritar al companiei este Scandior AS, cu o participatie de 88,02%.

Potrivit ultimei cotatii, de 0,75 lei, stabilita la inchiderea sedintei bursiere din 25 noiembrie, Aker Braila are o valoarea de piata de 24,4 milioane lei (6,45 milioane euro).



Citeste si