1 Mai 2009

Bursele americane au inchis pe verde



Bursele americane au inchis sedinta in crestere usoara, dupa zi fara o tendinta clara, pentru care au contat pe de-o parte indicatorii macroeconomici peste asteptari, iar pe de alta parte temerile legate de slabiciunile sistemului financiar, relateaza AFP, citat de NewsIn.
Conform datelor de la inchidere, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,54%, la 8.212,41 puncte, iar Nasdaq cu 0,11%, la 1.719,20 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,54%, la 877,52 puncte.

Potrivit declaratiilor lui Mace Blicksilver, din cadrul Marblehead Asset Management, piata new-yorkeza si-a oferit "o zi de repaus", in contextul in care numeroase mari burse au fost inchise pentru sarbatorirea zilei de 1 mai.

Volumul tranzactiilor a fost deosebit de scazut, evolutia indicilor a ramas indecisa de la inceputul la sfarsitul sedintei.

"Vestile macroeconomice pozitive au fost compensate de nelinistile legate de sistemul financiar", a explicat Al Goldman, de la Wachovia Securities.

Indicele increderii consumatorilor, masurat de Universitatea din Michigan, a crescut peste asteptari in aprilie, atingand cel mai ridicat nivel din septembrie.

Alte statistici pozitive se refera la indicele ISM, al activitatii industriale din Statele Unite, ce s-a redresat, desi a ramas in continuare pe rosu.
Insa investitorii nu au primit prea bine intarzierea rezultatelor "testelor de rezistenta" la care au fost supuse marile banci americane. Rezultatele vor fi publicate joi, si nu luni, asa cum estimau pietele.



Citeste si