In ultima saptamana au fost incheiate 26.698 de contracte, dintre care 28.115 futures si 583 optiuni, valoarea atrasa fiind de 24 milioane lei.
“Deschiderile de pozitii semnifica faptul ca dupa o perioada in care incertitudinea a dominat, investitorii se asteapta totusi la conturarea unui trend”, crede un broker sibian, potrivit unui comunicat al Sibex.
DESIF5 a continuat sa fie cel tranzactionat produs, atragand 27.155 contracte, ceea ce reprezinta 94,6% din rulajul total.
Contractul DESIF2 a atras cea de-al doilea rulaj din piata, de 558 instrumente, in timp ce pe pereche euro/leu au fost incheiat peste 200 de contracte.
Cea mai interesanta zi a saptamanii a fost cea de marti, cand volumul tranzactionat a urcat cu 140% pe fondul volatilitatii create de derivatele pe SIF-uri. In contextul deciziei luate de catre Curtea Constitutionala in privinta valabilitatii pragului de detinere la SIF-uri, lichiditatea pietei a urcat la 6,7 milioane lei (1,58 milioane euro), fiind incheiate peste 8.600 de contracte.
Volumul din sedinta de tranzactionare de ieri s-a ridicat la 3.774 contracte incheiate din 732 tranzactii cu o valoare de 3,7 milioane lei. Preturile au avut o evolutie mixta, iar DESIF 5 s-a impus cu 3.549 contracte.
Pozitiile futures de la Sibex au crescut cu 16%
Bursa din Sibiu Sibex a inregistrat in perioada 13-17 iulie o crestere a volumul de pozitii futures de 16,3% fata de nivelul de la finalul saptamanii anterioare, pana la 46.000 de pozitii.
Te-ar putea interesa si: