14 Septembrie 2009

Rulaje record pe derivatele euro/leu de la Sibex si BVB



Noul maxim atins de moneda europeana in fata leului a precipitat si tranzactiile cu derivatele euro/leu de la Bursa din Sibiu (Sibex) si BVB, iar rulajele atingeau cote record in jurul orei 16, sustinute si de activitatea formatorilor de piata, sustin traderii.
"Rulajele pe derivatele euro-leu au crescut puternic pentru ca s-a depreciat foarte mult moneda nationala si cred ca aceasta este principala cauza pentru care s-au incheiat atat de multe contracte atat la BVB cat si pe Sibex", a observat Mihai Muresian, trader la casa de brokeraj Intercapital Invest, citat de NewsIn.

La Sibex, pe scadenta apropiata, rulajul cu derivatele EURO/RON se ridica la peste 2.300 de contracte, in timp ce pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) derivatele pe cursul euro/ron au atras circa 4,7 milioane lei, din incheierea a 1.100 de contracte, pe scadenta septembrie

In piata interbancara, cursul de schimb a urcat peste nivelul de 4,28 lei/euro, cotatiile fiind cele mai ridicate din ultimele cinci luni si jumatate, intr-o evolutie decorelata de cea a regiunii, pe fondul unor ordine comerciale ridicate, a spus un dealer bancar.

"Evolutia leului s-a desprins de regiune, monedele emergente stabilizandu-se. Leul este insa sub presiune, insa volumele de tranzactionare sunt reduse, astfel ca e posibil ca deprecierea sa fi aparut in urma unor ordine comerciale de dimensiuni mai mari", a spus dealerul citat.

Astfel, leul a atins nivelul minim fata de euro pe piata interbancara de la finalul lui martie, cotatiile cele mai ridicate situandu-se la 4,2820 unitati/euro. Moneda europeana era tranzactionata cu 4,2550 lei la inceputul sedintei, iar ulterior cursul de schimb a urcat treptat. La ora 15:30, moneda europeana se vindea cu aproximativ 4,28 lei.

Entuziasmul din piata interbancara s-a resimtit si in pietele de derivate, unde schimburile cu derivatele euro/ron s-au intensificat, in contextul in care speculatorii si-au putut gasi usor contraparte, deoarece atat pe piata de la Sibiu, cat si la Bucuresti opereaza market-makeri (formatori de piata) pe perechea euro/ron.

"Sigur ca in momentele in care moneda fluctueaza putin mai mult ordinele introduse de market-maker se reflecta in rulaje, cum s-a intamplat si in ziua de azi. Efectele formatorului de piata pe EURO/RON au inceput sa se vada in ultima perioada, pentru ca am avut volume importante in fiecare zi", a declarat pentru NewsIn presedintele Sibex, Teodor Ancuta.

"In ultima perioada Banca Carpatica a fost foarte activa ca market-maker pe EURO/RON, prin intermediul Carpatica Invest", a adaugat Ancuta.

Pe langa Carpatica, pe derivatele euro/ron de la Sibex mai opereaza ca formator de piata si Broker Cluj, in timp ce la BVB singurul market-maker pe cursul euro/ron este RBS Bank.

Totusi, traderii suspecteaza ca rulajele sunt facute in mare parte de speculatori, pentru ca investitorii pe termen lung ar fi ales scadente mai indepartate, mai ales ca scadenta septembrie se va incheia saptamana viitoare.

"Vad ca, in afara de scadenta septembrie, pe celelalte scadente nu sunt atat de multe ordine, deci pun asta doar pe seama investitorilor care incearca o mica speculatie. Oricum tranzactii se fac destul de sus, am vazut ca s-au facut la un maxim de 4,28 lei", a adaugat Muresian.



Citeste si