17 Decembrie 2009

Explore AM a fost restrictionata de CNVM pentru 3 luni. Activele clientilor nu vor fi afectate



Activitatea singurului SAI romanesc ce se ocupa exclusiv de administrarea individuala a portofoliilor a fost restrictionata de CNVM pentru 90 de zile, din cauza faptului ca fondurile proprii au scazut sub limita minima de 125.000 de euro, conform ultimului buletin al Comisiei.
Conform ordonantei CNVM, SC Explore Asset Management nu se incradreaza in cerintele privind nivelul fondurilor proprii necesare desfasurarii obiectului de activitate autorizat, respective echivalentul in lei a 125.000 de euro.

Astfel, in baza analizei efectuata de catre directia de specialitate si ca urmare a deliberarilor in cadrul sedintei din data de 16.12.2009, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a hotarat restrictionarea activitatii Explore AM, administrarea portofoliilor individuale de investitii, pentru 90 de zile.


"Aceasta operatiune nu afecteaza activele clientilor nostri. Ei sunt titularii conturilor si au dreptul de a lua o decizie, dar este important ca banii lor nu sunt deloc implicati in aceasta situatie. Una din variantele pe care le discutam in prezent este o majorare de capital, pentru a rezolva problema fondurilor proprii, dar vom anunta o eventuala decizie in acest sens in maxim o saptamana", a declarat pentru Wall-Street Cristian Tudorescu, director general Explore Asset Management.

“Inaceasta perioada S.C. Explore Asset Management. are obligatia de a adopta si implementa masurile necesare in vederea respectarii intereselor investitorilor si a protectiei activelor acestora”, se mai arata in hotararea CNVM.

In caz contrar, suspendarea activitatii companiei va fi prelungita.

Compania a fost infiintata anul trecut, fiind singurul SAI ce se axa exclusiv pe administrarea individuala a portofoliilor.

In octombrie, Cristian Tudorescu, directorul firmei, anunta lansarea unui fond inchis de investitii.



Citeste si