8 Aprilie 2010

Intercapital Investment Management lanseaza doua fonduri deschise



Intercapital Investment Management lanseaza primele doua fonduri - iFond Actiuni si iFond Monetar -, potrivit unui comunicat al casei de brokeraj Intercapital Invest.
iFond Actiuni este un fond deschis de investitii, cu plasamente de peste 85% in actiuni emise de companii solide, cu rezultate financiare pozitive, management performant, pozitie buna pe piata si perspective de crestere.

“iFond Actiuni se adreseaza investitorilor activi la bursa care doresc sa plaseze o parte din sumele disponibile intr-o strategie de investitii profesionista administrata de grupul Intercapital, dar si persoanelor care nu au mai investit niciodata la bursa si care doresc o fructificare mai buna a economiilor proprii”, se indica in comunicatul brokerului.

Obiectele iFond Monetare sunt conservarea si cresterea disponibilitatilor pe termen scurt al persoanelor si companiilor, prin plasament in depozite bancare cu dobanzi negocite. Fondul nu percepe niciun fel de comisioane, iar plata sumelor rascumparate se face, de regula, in doua zile lucratoare.

iFond Monetar se adresaza investitorilor activi la bursa pentru plasarea numerarului disponibil in perioadele intre doua investitii in actiuni sau pentru reducerea riscului total al unui portofoliu de actiuni, in momentele de incertitudine si volatilitate ale bursei, sustin reprezentantii Intercapital Invest.

Intercapital Investment Management s-a format in urma preluarii de catre Intercapital Invest a Investica Asset Management. Citeste si Din culisele tranzactiei Intercapital - Investica

Cu aceasta ocazie a fost lansat si noul site de prezentare al SAI Intercapital Investment Management, disponibil la adresa www.ifond.ro, ce inlocuieste vechiul site de la www.investica.ro.



Citeste si