13 Mai 2010

Pierderi de 57,32 mil. dolari pentru Rompetrol Rafinare in T1



Rompetrol Rafinare a raportat o pierdere neta de 57,32 milioane dolari in primele trei luni ale anului, conform standardelor internationale de raportare (IFRS).
Pe de alta parte, profitul operational a urcat cu 36%, la 19,58 milioane dolari, in timp ce cifra de afaceri a urcat cu 31%, la 680,65 milioane dolari.

“Cresterea cifrei de afaceri comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut se datoreaza in principal imbunatatirii cotatiilor internationale ale produselor petroliere”, se indica in comunicatul remis de Rompetrol Rafinare.

Segmentul de rafinare a companiei a generat afaceri de 575,88 milioane dolari, in crestere cu 32% fata de cifrele din primele trei luni din 2009. Pierderea generata de acest sector a fost de 27,9 milioane dolari.

Pe de alta parte, segmentul de distributie a afisat o pierdere de 2,7 milioane dolari, fata de profitul obtinut in perioada ianuarie-martie a anului trecut.

Si segmentul de petrochimie a trecut pe pierderi in primul trimestru din 2010, rezultatul fiind de 1,9 milioane dolari.



Citeste si