19 Iulie 2010

Condmag participa cu 4 mil. lei la majorarea capitalului Flowtex Technology



Producatorul de conducte de gaze si petrol Condmag Brasov (COMI) va participa cu 4,07 milioane de lei la majorarea capitalului social al firmei Flowtex Technology, din care detine circa 92,2%, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

In cadrul unei adunari generale a actionarilor Flowtex din luna mai, s-a decis majorarea capitalului cu 4,4 milioane de lei, pentru sustinerea investitiilor si a capitalului de lucru.

Operatiunea va fi realizata prin emisiunea a 883.200 de actiuni noi, cu valoarea nominala de cinci lei fiecare.

Actionarii Condmag vor fi convocati pe 23 august pentru alegerea unui nou Consiliu de Administratie, intrucat mandatul actualei conduceri va expira in august.

Veniturile producatorului de conducte de gaze si petrol au stagnat in primele trei luni la peste 52 milioane de lei, insa profitul net s-a comprimat cu 41%, de la 4,4 milioane lei la 2,6 milioane lei. Compania si-a bugetat un profit brut de 21,6 milioane lei, in stagnare fata de acelasi rezultat obtinut in 2009.

Omul de afaceri Gheorghe Calburean controleaza, prin Dafora Medias (DAFR), 44,6% din capitalul Condmag.



Citeste si