2 Septembrie 2010

Topul brokerilor de la Sibex in august



Luna august a adus schimbari in clasamentul brokerilor de la Bursa din Sibiu, societatea de intermediere Tradeville redevenind liderul pe piata de derivate.

Casa de brokeraj Tradeville a intermediat 36.300 contracte derivate, in timp ce pe piata spot de la Sibex a realizat schimburi de 21.600 lei. Pe urmatoarea pozitie se afla KBC Securities, cu 33.900 de contracte, cu 83% mai multe decat cele intermediate in luna precedenta, cand se afla pe locul al saselea.

WBS Romania, liderul din iulie, se afla la finalul lui august pe locul al treilea, cu 30.222 contracte, insa s-a mentinut pe prima pozitie in functie de tranzactiile de pe piata spot, cu o lichiditate de 421.900 lei.

Pe urmatoarele locuri se afla Broker Cluj, a intermediat 25.630 de contracte, si Delta Valori Mobiliare, cu 23.633 derivate si 224.638 lei rulati pe piata spot.

Casa de brokeraj Estinvest s-a plasat pe pozitia a sasea, cu 23.060 de contracte si 378.070 lei pe piata spot, fiind urmata de Fairwind Securities, cu 17.568 derivate, si Intercapital Invest, cu 17.146 derivate. Pe piata spot, Intercapital Invest a intermediat tranzactii de 214.500 lei.

Ultimele doua pozitii in clasamentul din luna august sunt ocupate de Vienna Investment Trust, cu 11.150 derivate, si IFB Finwest, cu 11.000 contracte.



Citeste si