9 Septembrie 2010

Activele fondurilor de investitii au urcat la 1,21 mld. euro in august



Fondurile mutuale impreuna cu cele inchise de investitii au atras, in august, in subscrieri nete de 207,5 milioane lei, iar activele totale s-au ridicat la 5,16 miliarde lei (1,21 mld. euro), potrivit statisticilor Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Activele fondurilor monetare au urcat cu 4,5% in luna trecuta, ajungand la 2,86 miliarde lei. Subscrierile nete au fost de 105,1 milioane lei, cele mai mari din industrie. Cresterea de la inceputul anului a activelor acestor organisme de plasament este de 60,4%.

Din numarul de investitori in fonduri mutuale, de circa 207.000, peste 100.000 au fost investitori in organismele de plasament monetare.

Fondurile de obligatiuni au inregistrat o majorare a activelor de 3,2%, dupa ce a atras in august subscrieri nete de 22 milioane lei. Activele fondurilor de obligatiuni se ridica la 934 milioane lei.

De asemenea, fondurile diversificate au atras subscrieri nete de 1,9 milioane lei, dupa ce in iulie bilantul era negativ, in urma unor rascumparari de 6,3 milioane lei.

De la inceputul anului, activele acestor fonduri au urcat cu 18%, in timp ce in august activele au urcat usor, cu doar 0,5%, la 6,1 milioane lei.

Fondurile de actiuni au obtinut o crestere a activelor de 1,5%, pana la valoarea de 224 milioane lei. Investitorii au realizat achizitii nete de 6,7 milioane lei.

Activele fondurilor din categoria “Altele” au urcat cu 11,7% in august, ajungand la 680 milioane lei. Subscrierile nete au fost de 66,4 milioane lei in luna precedenta.

Categoria fondurilor de fonduri a inregistrat o scadere de 0,1% in august, insa de la inceputul anului cresterea este de 16,2%, pana la active de 9 milioane lei.

In schimb, fondurile inchise au obtinut subscrieri nete de 5,4 milioane lei si o crestere a activelor de 9%. Activele administrate de aceste fonduri se ridica la 146 milioane lei.



Citeste si