14 Februarie 2011

SSIF Broker, market maker pe derivatele FP si la Bucuresti



SSIF Broker este primul intermediar care actioneaza ca market maker pentru contractele futures pe actiunile Fondului Proprietatea de la Bursa de Valori Bucuresti, pe ambele scadente, incepand din sedinta de astazi.

Conform parametrilor stabiliti de Consiliul Bursei, volumul minim corespunzator ofertei ferme de cumparare si de vanzare va fi de 25 contracte, iar spread-ul maxim dintre preturile de cumparare si de vanzare afisate de Market Maker va fi de 4 % pentru seria cu cea mai apropiata scadenta si de 6% pentru seria corespunzatoare celei de-a doua scadente.

“Avem semnale extrem de incurajatoare de la intermediari, referitoare la masurile recente adoptate de BVB. Deciziile vizeaza cresterea calitativa si cantitativa a instrumentelor si mecanismelor de tranzactionare pentru toate pietele administrate. Sunt increzator ca vom avea din ce in ce mai multe parteneriate cu intermediari in vederea cresterii lichiditatii Pietei Derivatelor atat pentru contractul FP Futures, cat si pentru alte instrumente financiare derivate listate sau care urmeaza sa le listam.”, a declarat Valentin Ionescu, director general al BVB.

Miercuri, SSIF Broker a fost admis ca market maker pe contractul futures pe FP si la Bursa din Sibiu, pe prima si a doua scadenta a respectivului intrument (in prezent: martie si iunie 2011).

De asemenea, Broker Cluj este market maker si pe derivatele pe SIF4, de la BVB si Sibex, dar si pe actiunile Fondului Proprietatea, tranzactionate pe piata spot a Bursei din Bucuresti.



Citeste si