16 Februarie 2011

Profitul SIF Banat-Crisana a coborat cu 43,8% anul trecut



SIF Banat-Crisana (SIF1) a raportat pentru anul trecut un profit net de 62,99 milioane lei (14,9 milioane de euro), cu 43,8% mai redus comparativ cu cel din 2009, potrivit Mediafax.

Totusi, compania a obtinut un profit cu 24,2% peste cel bugetat, de 50,7 milioane lei. In 2009, societatea a avut un castig net de 112,18 milioane lei.

Veniturile societatii au scazut cu 37,1%, de la 180,53 milioane lei la 113,51 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 48,31 milioane lei, cu 22,2% mai mici decat in anul 2009, reiese din rezultatele preliminate transmise Bursei.

Firma a constituit provizioane cu 3,5% mai mici, de 54,08 milioane lei, iar finalul lunii decembrie avea datorii cu 13,2% mai reduse, de 63,01 milioane lei.

Potrivit datelor AAF, SIF Banat-Crisana a inregistrat cea mai accentuata corectie a activului net in 2010, de 11,6%, de la 1,54 miliarde de lei la 1,36 miliarde de lei.

Titlurile SIF1 au inchis sesiunea de luni la un pret de 1,008 lei pe unitate, cu 0,2% sub referinta. Astfel, valoarea de piata a societatii este de 553,24 milioane de lei.



Citeste si