16 Februarie 2011

Fondul Proprietatea in 2010: Profit de 456 milioane lei



Fondul Proprietatea a raportat pentru anul 2010, un profit net preliminar neauditat de 456,2 milioane lei si capitaluri proprii totale de 12.139,3 milioane lei, se arata intr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

Fondul a raportat o valoare a activului net conform reglementarilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) la data de 31 decembrie de 15.328,2 milioane lei sau 1,1124 lei pe actiune.

Activul total al Fondului a inregistrat o usoara crestere, de 3,5 milioane lei in cursul anului trecut.

“Cresterea de 1.338,3 milioane lei a imobilizarilor financiare (participatiile Fondului in societati listate si nelistate) s-a datorat in principal reversarii ajustarilor pentru pierderea de valoare a imobilizarilor financiare inregistrate in anii anteriori (in principal pentru OMV Petrom si Hidroelectrica)”, se arata in comunicat.

Conform Standardelor romanesti de contabilitate, imobilizarile financiare, atat listate cat si nelistate sunt evaluate la cost (valoarea initiala) minus ajustarea pentru pierderea de valoare. Pentru imobilizarile financiare listate, ajustarea pentru pierderea de valoare este calculata pe baza preturilor de inchidere, in timp ce pentru imobilzarile financiare nelistate sau nelichide, pe baza valorii capitalurilor proprii conform ultimelor situatii financiare (proportional cu procentul detinut).

Ajustarile pentru pierderea de valoare au fost inregistrare in contul de profit si pierdere pentru anii 2006 si 2007 si intr-un cont separat de rezerve, in capitaluri proprii, incepand cu anul 2008.

Scaderea semnificativa a valorii activelor curente cu 1.334,3 s-a datorat in principal platii dividendelor catre actionari, incepand cu octombrie 2010.

Datoriile totale (inclusiv provizioanele) au crescut cu 61,2 milioane lei la data de 31 decembrie 2010 in comparatie cu sfarsitul anului anterior, in principal datorita cresterii dividendelor de platit, a datoriilor catre CNVM si Managerul Fondului si a datoriilor legate de contributiile primite de la actionarul principal al Fondului, Ministerul Finantelor Publice, care nu au fost inca convertite in capital social.

Reducerea profitului net in anul 2010 comparativ cu anul anterior cu 273,9 milioane lei poate fi atribuita mai multor factori.

“In primul rand veniturile din imobilizari financiare au crescut cu 60,8 milioane lei, datorita valorii mai mari a dividendelor distribuite de societatile din portofoliu. O variatie importanta cu impact pozitiv asupra rezultatului anului este legata de veniturile din ajustari pentru pierderea de valoare a activelor si din provizioane, cea mai mare parte fiind legata de reversarea in suma de 216,6 milioane lei in anul 2010 a ajustarii pentru pierderea de valoare a investitiei in Hidroelectrica, inregistrata initial in anii 2006 si 2007”, se mai arat in comunicatul FP.



Citeste si