Patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti sunt suspectati de fapte de coruptie, iar trei dintre acestia au fost adusi la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru a fi audiati, conform surselor judiciare.

Potrivit surselor citate, cei trei judecatori ar fi fost ridicati de la Tribunalul Bucuresti, in baza unor mandate de aducere. Sursele judiciare au precizat ca si in cazul celui de-al patrulea judecator s-a emis mandat de aducere, dar acesta nu a fost deocamdata adus la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru ca urmeaza sa fie ridicat de acasa sau din alt loc, informeaza Mediafax.

Cei patru judecatori sunt de la Sectia Comerciala a Tribunalului Bucuresti si sunt suspectati ca ar fi savarsit fapte de coruptie in legatura cu solutionarea unor litigii in cauze de insolventa, in sensul ca ar fi avut intelegeri cu lichidatori judiciari, au mai spus sursele citate. La DNA a fost solicitata o ambulanta, pentru o persoana careia i s-ar fi facut rau, insa deocamdata nu se stie daca este vorba despre unul dintre cei trei judecatori.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri